Oana Roman își sărbătorește ziua de naștere pe data de 13 aprilie și deși toată lumea se aștepta ca și anul acesta vedeta să dea o petrecere de zile mari cu mulți invitați, ea a renunțat la idee și a explicat și de ce anume.

Oana Roman vrea să fie diferit anul acesta

Aproape că nu a fost an, înainte de pandemie, în care partenera de viață a lui Marius Elisei să nu dea o petrecere de zile mari cu ocazia aniversării sale. Anul acesta luând în calcul faptul că restricțiile nu mai există, apropiații ei cel mai probabil sperau că vor petrece de ziua vedetei, dar nu se va întâmpla lucrul acesta.

Oana Roman nu și-a propus să se distreze cu tot cercul ei de prieteni la împlinirea vârstei de 46 de ani, ci își dorește ca această zi specială să fie mai mult despre ea și mai puțin despre oamenii din jurul ei. An de an, fiica lui Petre Roman invita oameni despre care crede că nu dădeau nici măcar doi bani pe ziua ei, iar de data aceasta ar vrea să fie diferit. Unii ar spune că este egoistă, dar nu vrea decât să se înconjoare de oamenii care merită cu adevărat atenția sa.


Petrecerea nu va lipsi, doar că nu va mai fi una cu zeci sau sute de invitați care erau prezenți, de dragul de a mai bifa încă un eveniment, nu pentru că le-ar fi păsat cu adevărat.

”Sunt momente în care râd cu tot sufletul. Am învățat să fiu recunoscătoare pentru tot! Și bune și rele și mai ales pentru cele bune care vor veni. De ziua mea am hotărât să-mi fac mie bucurii și să petrec doar cu ai mei pentru că sunt prea puțini cei cu care aș vrea să fiu de ziua mea. Mulți ani făceam petreceri la care invitam mulți oameni care nu dădeau doi bani pe aniversarea mea. Am învățat să fiu egoistă și am început să văd adevărata față a multora. Am hotărât să-mi fac singură bucurii”, a scris Oana Roman, pe contul ei oficial de Instagram.

Citeste si:
Ce diferență de vârstă este între Pepe și soția sa. Ce spune...
Ce diferență de vârstă este...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Aprilie 2022 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.