Ce nu le-a plăcut, de fapt, în Paris
Cei doi soți încearcă să își facă timp să plece în vacanțe cât mai des cu putință, iar recent au decis sp plece în capitala Franței, de unde au postat zeci de imagini pe rețele sociale. Fanii artiștilor ar fi putut paria pe faptul că au petrecut momente de calitate împreună, însă în realitate străzile Parisului nu i-au impresionat chiar atât de tare Cleopatra Stratan și nici pe partenerul ei de viață.
După ce și-au unit destinele, ei nu s-au putut bucura de o lună de miere așa cum se cuvine, iar la finalul lunii martie, având în vedere, că s-au relaxat măsurile au decis să plece tocmai în orașul iubirii pentru a sărbători. Pe tot parcursul vacanței lor de câteva zile și-au ținut fanii la curent și le-au arătat imagini care mai de care mai frumoase, așa cum o fac de fiecare dată.
Deși toată lume spune despre Paris că este orașul iubirii, al romantismului și al cafelei bune, aceștia sunt de părere că mai poate fi numit și orașul manelelor și chiar au explicat și de ce anume au ajuns la această concluzie.
„Orașul iubirii și al manelelor aș spune. Deci, la toate Tuk Tuk-urile alea sunt români. Am mers și noi cu unul condus de român, voia să ne ia foarte mulți bani și am negociat. La Turnul Eiffel spuneam de manele. Eu fiind prima dată acolo, eram satisfăcut. Mă uitam…și trecea un Tuk Tuk direct cu manele-n blană”, au spus Cleopatra Stratan și Edward Sanda, conform wowbiz.ro.
Chiar dacă multă lume doar visează să ajungă Paris, se pare că în cazul celor doi soți nicăieri nu este ca acasă.
Zagreb detronat Parisul ca destinație romantică de Valentine's Day
”Ne-am reîntors în România noastră, dar ce credeți? Bagajul nostru de cală a decis să mai rămâna puțin în Franța, în Paris, că nu a ajuns. Cu mine scăpați repede, dar cu Cleuța e grav de tot. Eu am câteva haine, la ea e problema, are ce vrei și ce nu vrei în el”, au povestit ei pe Instagram, acum câteva zile bune.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro