Alexandra Stan a reușit să șocheze din nou pe toată lumea care o urmărește pe Instagram, după ce a postat o imagine în care purta un simplu hanoroc. Așa cum era de așteptat, comentariile admiratorilor au început să curgă încă din primele minute, urmăritorii ei împărțindu-se în două tabere: cei care au criticat dur alegerea sa și cei care i-au admirat frumusețea și curajul. 

Imaginea care i-a pus pe jar pe internauți

Cântăreața i-a cucerit de-a lungul timpului pe admiratorii lor atât prin intermediul pieselor pe care le-a lansat, cât și prin intermediul aspectului său fizic. Ea nu s-a temut niciodată să posteze imagini provocatoare pe rețelele sociale, în ciuda faptului că era conștientă de faptul că va atrage un val de hate asupra sa din cauza acestui aspect.

Nici de data aceasta, comentariile răutăcioase nu au întârziat să apară. Unii i-au spus că este o poză demnă de OnlyFans, nu de Instagram și tocmai de aceea au decis să nu o mai urmărească. Alții, în schimb, au făcut și câteva glume pe seama fotografiei cu pricina.

”Vezi că ai uitat să îți iei chiloți pe tine:)”, ”Poză de onlyfans…penibilă!”, ”Pune niște pantaloni pe tine că răcești🤗”, ”Nu-ți face cinste atât de multă vulgaritate și obscenitate”, ”Nu ești cuminte deloc”, ”Bucăți de carne ați devenit unele”, ”Ești o nebună”, ”Ești horror”, ”Nu ești sănătoasă”, ”Suferi de lipsă atenție”, ”Penibilă”, Pentru poza asta primești unfollow”, ”Ferească Dumnezeu, unde nu-i cap, vai de picioare”, sunt doar câteva dintre comentariile urmăritorilor Alexandrei Stan.


Unii dintre ei nu au o părere rea despre imaginea pe care frumoasa artistă a publicat-o pe Instagram, ci se bucură de ceea ce văd. Mai mult de atât, și-au exprimat gândurile și în secțiunea de comentarii, pentru a-i arăta Alexandrei Stan că nu toți urmăritorii ei o critică pentru alegerile pe care le face.

”Ce frumusețe ești, ce corp frumos!!!❤️❤️❤️”, ”Te iubesc rău! ❤️”, ”Ești superbă, iar cine te vede goală e super norocos…”, ”Sexy 😍”, ”Ești superbă!😘😘😘”, ”Te iubesc ❤️❤️ pentru că ești tu și nu te ascunzi după perdea cum o fac multe alte persoane publice de la noi ❤️❤️”, au scris unii dintre fanii ei, în comentarii.

Citeste si:
Șerban Huidu, despre accidentul provocat în urmă cu 11 ani: „Asta e...
Șerban Huidu, despre...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Martie 2022 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.