Theo Rose a devenit într-un timp extrem de scurt una dintre cele mai apreciate și ascultate cântărețe din România. Vedeta a reușit să le câștige simpatia oamenilor, odată cu participarea sa la emisiunea „Bravo, ai stil!”, iar mai apoi s-a implicat în tot felul de proiecte și a colaborat cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști din lumea manelelor. 

Theo Rose, despre banii câștigați din muzică și campanii

Cântăreața a acceptat invitația lui Gojira de a purta o discuție, în cadrul podcast-ului pe care acesta îl moderează pe YouTube. Theo Rose a vorbit, la un moment dat, despre sumele mari de bani pe care a reușit să le obțină, dar pe care nu le-a investit în nimic, pentru că este de părere că nu a venit încă momentul potrivit pentru a face acest pas, mai ales că până acum i-a stat în cale și pandemia de coronavirus.

Chiar ea a mărturisit că a ajuns în punctul în care își poate cumpăra lucruri la care înainte doar visa, iar pentru asta este profund recunoscătoare.

„Eu pe părinții mei nu i-am lăsat niciodată să se bage, am semnat contracte de capul meu, după ce am făcut 18 ani. Mai și scria că trebuia să consult un avocat și eu nu consultasem pe nimeni. Pentru mine, ce se întâmplă muzical, e gratuit cumva. Sunt convinsă că e vorba de business. Și eu fac bani, mulțumesc lui Dumnezeu că îmi permit lucruri la care înainte doar visam, dar nu-mi pasă de partea asta de business și de bani. Am bani strânși și nu fac nimic cu ei. ‘Lasă că e pandemie, ce să faci’. De ce să investesc dacă nu sunt afaceristă. Eu acum sunt cântăreață, nu știu să fac afaceri”, a povestit Theo Rose, în podcast-ul moderat de Gojira.

În urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat, Theo Rose a vorbit și despre sumele de bani pe care le obține cu ajutorul contului său de Instagram. Artista primește pentru o postare pe feed 950 de euro, pentru un tag pentru client 500 de euro, iar pentru un videoclip 1200 euro. Pentru un concert de 45 de minute, cunoscuta artistă cere în jur de 4000 de euro, dar obține bani frumoși și din dedicații.

„Pe feed costă (n.r. postarea) 950 de euro, o serie de Insta Story plus tag pentru client costă 500 de euro, un video pe feed e 1.200 de euro și o postare pe feed e 950 de euro”, a spus artista, la Radio Impuls.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Martie 2022 - 01 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.