Antonia se află pe lista românilor, când vine vorba despre muzica pe care o lansează, dar și despre frumusețea cu care a fost înzestrată. Cântăreața este un model demn de urmat pentru multe dintre doamnele și domnișoarele care o urmăresc, dar foarte puține au idee că viața partenerei lui Alex Velea nu este perfectă, așa cum văd ele pe rețelele sociale.

Ce a aflat Antonia, după ce și-a făcut analizele

Recent, Antonia a decis să își facă o serie de analize, iar ceea ce a aflat în urma acestora a fost o informație șocantă chiar și pentru ea. Cântăreața a dezvăluit că din cauza stresului care s-a acumulat în ultimii ani, după ce a devenit mamă de trei ori și după ce s-a chinuit timp de cinci ani să divorțeze de fostul soț, vârsta este biologică este de 69 de ani.

De fiecare dată, viitoarea soție a lui Alex Velea își dă silința și se mobilizează să fie o femeie puternică și matură, mai ales când vine vorba despre nevoile pe care le au copiii ei. Pentru ei, Antonia este în stare de orice și tocmai de aceea a ajuns la concluzia că ar trebui să încerce din ce în ce mai mult să se echilibreze și să nu se mai streseze din orice, pentru ca vârsta sa biologică să mai coboare puțin.

Rămâne de văzut dacă frumoasa artistă va reuși să își ducă la bun sfârșit planul, dar cert este că face tot ceea ce îi stă în putință în acest sens.

„Mă mobilizez să fiu matură şi puternică în toate deciziile relevante din viaţa mea de adult. De părinte. De curând, am făcut nişte analize şi, din cauza stresului, vârsta mea biologică este de 69 de ani. Aşa că trebuie să muncesc mult cu mine să mă echilibrez, să nu mă mai stresez, să cobor această vârstă”, a declarat Antonia, pentru okmagazine.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Martie 2022 - 01 : 03

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.