Mădălin ionescu, împreună cu invitați de prestigiu, specialiști în politică, au dezbătut situația din Ucraina, în direct la Metropola TV, după prima zi de confruntări. Jurnalistul Robert Turcescu, HD Hartman, profiler, Mădălin Voicu și Ion Petrescu, analist militar, au întors pe toate părțile situația din Ucraina și decizia lui Vladimir Putin de a ataca.
„Invazia rusă s-a produs. Riscându-şi întreaga carieră politică şi transformarea Rusiei în paria mapamondului, Vladimir Putin a decis să-şi ducă la bun sfarşit planurile de revenire la situatia geo-politica anterioara anului 1997. A ameninţat cu pedepsirea drastică a tuturor celor care vor incerca să oprească acest asalt militar. Se va opri Putin la graniţele Ucrainei sau va merge mai departe, antrenandu-ne intr-o confruntare infernală, amintindu-ne de vremuri pe care le credeam apuse pentru totdeauna„, a anunțat Mădălin Ionescu la începutul emisiunii.
„Mesajul este clar pentru Casa Alba și este apropos la utilizarea probabilă a armei nucleare la nivel tactic. Din acest punct de vedere să ne aducem aminte de mandatul Președintelui Trump când, la un moment dat, a fost întrebat de un ziarist care va fi cu protecția Estoniei pentru că Moscova este pregătită să folosească o armă nucleară de nivel tactic în această țară.", a completataa analistul militar, Ion Petrescu, în direct la Metropola TV.
VEZI ÎNTREAGA EMISIUNE:
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ce performanță! Locul I în Europa pentru România la Olimpiada Europeană de...
Sursa: kudika.ro