Seara trecută a fost una extrem de tensionată la Survivor România și a venit la pachet cu eliminarea uneia dintre concurentele la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Propusă spre eliminare fiind de către Blaze și fără susținere din partea celor de acasă, Elena Matei a fost nevoită să își ia la revedere de la colegii ei de echipă.
Zanni, despre plecarea Elenei Matei
Mare le-a fost mirarea Războinicilor în clipa în care au auzit numele colegei lor la care nimeni nu s-ar fi așteptat să plece. Faimoșii au fost și ei mirați de faptul că Elena Matei nu a primit cele mai multe voturi din partea celor de acasă, dar și de faptul că cei mai noi dintre concurenți au mai mulți admiratori decât blondina care a dus greu alături de toți ceilalalți încă de la începutul emisiunii.
Ceea ce nu știu ei este faptul că Elena Matei a fost dur taxată de către telespectatori din cauza comportamentului pe care l-a avut față de colegii ei, dar mai ales față de Relu Pănescu. Faptul că a țipat la el, după ce acesta nu primise mâncare în exil și mai avea puțin și începea să plângă în fața lor, nu a fost privit cu ochi buni de către oamenii din fața micilor ecrane.
Zanni a rămas și el surprins de decizia telespectatorilor, pentru că vedea în Elena Marin o supraviețuitoare. Consideră că Războinica a dat dovadă de multă voință și cumva merita să rămână în concurs.
„Fetița asta a arătat multă voință, multă determinare. Este surprinzător și pentru mine că iese din competiție. Se vede că toată echipa este surprinsă, chiar și Faimoșii”, a declarat Zanni, pe VOYO.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro