Sore a reușit să scape de 30 de kilograme. Cum? Ei bine, a povestit chiar frumoasa artistă într-un interviu pe care l-a acordat recent. Blondina nu a ținut secretele unui trup de vis doar pentru ea, ci a ținut ca și fanele ei să afle toate aceste lucru care, cine știe, poate că le vor ajuta să arate la fel de bine.
Sore, despre lupta cu kilogramele în plus
Deși a fost mereu slabă, stârnind invidia multor femei de vârsta sa, în timpul sarcinii trupul ei a suferit o transformare destul de mare, iar kilogramele acumulate erau vizibile. După ce a adus-o pe lume pe fiica sa, ea nu a stat cu mâinile în sân, ci a încercat să ajungă la forma care a consacrat-o, iar la momentul actual poate spune cu mândrie că a slăbit 30 de kilograme.
“Am slăbit kilogramele din timpul sarcinii și un pic mai mult de atât în decursul a 9 luni, eu am considerat-o o victorie, nicidecum altfel, iar dacă au fost comentarii răutăcioase în acea perioadă, pe cuvânt dacă le-am auzit.E adevărat că am fost avertizată, din timpul sarcinii, că voi trage greul după naștere, pentru că, n-am să te mint, mi-au plăcut burgerii foarte mult pe parcursul celor 9 luni de sarcinăDar am slăbit ușor, mâncând puțin, făcând sport și proceduri corporale.”, a declarat Sore, pentru viva.ro.
În timpul sarcinii, Sore nu s-a abținut prea mult și nu a ajutat-o prea tare nici faptul că este o femeie pofticioasă, așa că a mâncat tot ceea și-a dorit, indiferent dacă a fost vorba despre pizza sau despre burgeri. Dieta nu a fost singurul ei aliat, ci și sportul. Mai mult de atât, cântăreața a făcut și tot felul de proceduri corporale care i-au dat o mână de ajutor și de care s-a bucurat din plin.
“Desigur, sfatul corect ar fi: fetelor, nu mâncați burgeri, paste și tort de ciocolată la 10 seara, astfel nu vă veți îngrășa în timpul sarcinii. Dar dacă totuși o faceți, când vreți să reveniți la forma inițială, să vă țineți de treabă, se poate!”, a mai zis ea, pentru sursa amintită.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro