Jador a fost invitat în cadrul podcast-ului pe care îl moderează fosta lui colegă de la Survivor România, Roxana Nemeș. Sincer ca de fiecare dată, îndrăgitul artist a dat câteva declarații total neașteptate și mai în glumă, mai în serios a spus care este vedeta de la noi din țară pe care o iubește.

Declarație de dragoste pentru Theo Rose

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că relația lui Jador cu Georgiana Elisei a ajuns la final. Chiar dacă au mai avut momente în care și-au spus adio și era clar că nu se vor împăca, dar au făcut-o, de data aceasta se pare că nu mai există cale de întoarcere. Lui Jador i-ar fi plăcut să își întemeie o familie alături de ea, să aibă copii și să fie împreună până la bătrânețe, dar nu fost să fie.

Cei doi s-au cunoscut încă de pe vremea când manelistul nu era cunoscut în întreaga țară și era nevoit să se descurce cu doi, trei pe zi. Deși nu avea bani și nu era celebru, ea l-a iubit, iar cântărețul a apreciat acest lucru.

Acum, la câteva zile de la separare, Jador a spus lumii întregi că o iubește pe Theo Rose, chiar dacă ea a afirmat despre el că ar cânta prea sus. Acesta este ferm convins că părerea nu îi aparține și că, în realitate, artista gândește diferit, mai ales că ei au și colaborat la un moment dat.

„A zis Theo Rose că Jador cântă prea sus. Așa cânt eu, așa e gâtul meu format, așa mi-a dat Dumnezeu vocea, sus. Theo Rose, în caz că nu știai, ai oameni pe lângă tine care nu mă iubesc atât de mult și de-asta ai tu părerea asta.(...) Eu o iubesc pe Theo Rose, îmi place foarte mult de ea”, a spus Jador, la „Roxana te dezbracă de secrete”.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Februarie 2022 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.