Otilia Bilionera are probleme serioase de sănătate, dar acesta nu mai este un secret pentru fanii emisiunii de la Pro TV. Cântăreața a mai vorbit și în alte ediții despre situația prin care trece, fiindu-i extrem de frică să nu se îmbolnăvească în Republica Dominicană. Seara trecută, în urma nominalizării pe care a făcut-o Laurs Giurcanu, ea a dat câteva noi declarații despre starea ei de sănătate.

Otilia Bilionera a început să plângă la Consiliu

Ultimele zile au fost unele extrem de grele pentru Faimoșii care pe lângă faptul că au pierdut jocul pentru recompensă, l-au mai pierdut și pe cel pentru imunitate. Nu le-a fost deloc ușor să gestioneze această situație, iar cei care au reușit să câștige mai apoi jocul pentru imunitatea personală au fost Emil Rengle și Laura Giurcanu.

Blondina a considerat că Otilia Bilionera este cea care ar trebui să plece din concurs, pentru că este sensibilă și pentru că are nevoie mereu de validare din partea colegilor săi. Imediat după ce și-a auzit numele și a fost rugată de către prezentatorul emisiunii să își dea cu părerea despre cele petrecute, a izbucnit în lacrimi și a spus care este cel mai mare regret al ei.

Vedetei îi este din ce în ce mai greu în concurs. Nu se mai hrănește așa cum trebuie, fiind mai bolnăvicioasă de fel, așa cum s-a descris chiar ea. Când era acasă, în România, vedeta avea mare grijă la alimentație, se ferea de frig și de alte lucruri care i-ar fi putut pune în pericol sănătatea, dar în Republica Dominicană lucrurile stau diferit, având în vedere condițiile în care concurenții sunt nevoiți să trăiască zi de zi.

”În legătură cu problemele de sănătate, într-adevăr, au fost. Nu mănânc, sunt foarte slăbită. Am o sensibilitate. Sunt mai bolnăvicioasă de fel. Îmi pare rău! Mă feresc de frig, cât pot, acasă, mănânc sănătos. Aici, condițiile au fost foarte grele. Frig. Nici nu mi-am luat niște șosete mai groase cum are Laura, ca să mă feresc. Ploi. Asta este! Nu pot schimba. Asta sunt. Cu toate problemele mele de sănătate am reușit să aduc puncte echipei mele. De multe ori am câștigat, am adus puncte importante. Cu toate problemele mele am reușit să dau tot. Am dat tot! Asta este, o înțeleg pe Laura, da, sunt cea mai sensibilă de aici. Nu știu, poate îmi revin, poate nu. Starea mea este foarte schimbătoare”, a declarat Otilia Bilionera, la Survivor.

Citeste si:
Pavel Bartoș a fost operat de urgență. Cu ce probleme de sănătate...
Pavel Bartoș a fost operat de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Februarie 2022 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.