Puya a acceptat, recent, invitația lui Cătălin Măruță de a purta o discuție cu el, în cadrul podcast-ului pe care acesta îl moderează pe YouTube. Îndrăgitul artist a povestit anumite lucruri pe care nu foarte multă lume le știa despre el, aducând în discuție inclusiv drama prin a trecut în urmă cu mai mulți ani.

Puya, despre moartea fratelui său

În cadrul podcast-ului “Acasă la Măruță”, Puya a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa și anume moartea fratelui său care l-a marcat. Acesta se afla la muncă în Italia, pentru a a câștiga un ban în plus, iar rapperul a fost anunțat de către o persoană oarecare că bărbatul s-a stins din viață, iar în momentul acela a înțeles că viața este mult prea scurtă.

Erau zilele în care fratele lui îl suna, dar el nu putea să îi răspundă, iar acesta este unul dintre regetele artistului. Crede, de asemenea, că totul este degeaba dacă nu ai timp să stai cu familia, cu oamenii dragi și realizezi cât de importante sunt aceste lucruri, doar după ce pierzi pe cineva important.

“El era în Italia, lucra acolo, și la un moment dat m-a sunat cineva și mi-a zis că fratele meu nu mai e. Ăla a fost un moment de răscruce… Mi-am dat seama că toată alergătura cu spectacolele nu merită (…) Uneori suna și nu puteam să îi răspund. Totul e degeaba dacă nu putem să stăm unul cu altul, cu familia. Noi nu ne vedeam cu anii, pentru că el era în Italia”, a spus Puya, în podcast.

De când fratele său a trecut în neființă și și-a dat seama că poate avea zile în care avea multe probleme, dar nu avea cui să i le spună, nu mai procedează așa, ci le răspunde celor dragi. A pierdut timp prețios, dar a fost prea târziu să mai repare lucrurile.

“Era acolo să facă bani. Mi-a părut foarte rău de momentele pe care le-am pierdut. Poate avea probleme și nu avea cui să i le spună. De atunci, am luat asta ca pe o lecție și nu mai fac așa”, a mai zis el.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Februarie 2022 - 02 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.