S-au creat multe discuții în jurul Eurovosionului și anul acesta. Nemulțumiri peste nemulțumiri din partea celor de acasă și tot felul de comentarii răutăcioase au ajuns la adresa vedetelor aflate la masa juriului, anul acesta. Ei bine, unii s-au resemnat deja că nici anul acesta România nu se va califica în marea finală a concursului, iar alții și-au pus baza în Theo Rose.
Theo Rose nu este încă pregătită
Într-un podcast, acum ceva vreme, frumoasa artistă a dat de înțeles că una dintre cele mai mari dorințe pe care le are este aceea de a participa la Eurovision, dar nu a mărturisit și când anume se va întâmâmpla lucrul acesta, astfel că o parte dintre fanii ei au sperat că se va întâmpla chiar anul acesta, dar s-au înșelat. Erau mai mult decât siguri că dacă Theo Rose ar fi participat ar fi făcut furori și pe plan internațional.
Unii, ceva mai curajoși, au vrut să afle chiar de la ea când anume va participa la Eurovision și au profoitat de faptul că a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Ei bine, cântăreței i-ar fi făcut plăcut să se întâmple lucrul acesta, dar nu se grăbește, pentru că nu a găsit încă piesa potrivită pentru a-i da pe spate.
Theo Rose nu își dorește să participe doar de dragul de a o face, ci pentru a face un show de zile mari și pentru a ajunge cât mai departe în concurs. Vedeta nu duce lipsă de proiecte și nici de muzică bună, iar pe viitor le-a pregătit multe surprize fanilor săi.
"O sa ma duc la Eurovision când o sa simt eu ca am o piesa cu care sa rup in afara. Sa am o piesa de competiție. Pana atunci nu ma bag", a zis Theo Rose, pe Instagram.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro