Theo Rose trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Alex Leonte, bărbatul de care s-a îndrăgostit, care a ajutat-o în cele mai grele momente din viața sa și alături de care se vede pentru tot restul vieții sale.

Theo Rose vrea cel puțin trei copii

Deși are doar 24 de ani, Theo Rose are un succes imens, iar piesele sale au adunat milioane de vizualizări pe YouTube. Dacă înainte nu avea colaborări cu prea mulți artiști, acum sunt o mulțime care ar da orice să lanseze o piesă cu ea. Ei bine, cariera nu este singurul lucru important din viața fostei concurente de la „Bravo, ai stil!”, ci și familia.

Artista se vede mamă peste câțiva ani buni. Theo își dorește nu unul, ci trei copii cel puțin, dar nu se grăbește în acest sens, având în vedere că are o vârstă care îi permite să își ia un timp de gândire lung. Ea și Alex Leonte se înțeleg de minune, iar ea nu își poate imagina viața fără bărbatul despre care crede că i-a fost predestinat și care va fi tatăl copiilor ei.

“Îmi doresc cel puțin trei copii. Chiar mă văd mamă. Mai stau, mai aștept, pentru că este prea devreme momentan.”, a declarat Theo Rose la Pro TV.

Până acolo, vedeta mare are multe de arătat, zeci de piese de lansat și cine ce alte surprize pregătite pentru fanii ei. Zilele trecute, de exemplu, a lansat o melodie în colobare cu Cabron, care a stat multă vreme pe primul loc în Trending.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Februarie 2022 - 02 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.