Andrei Stoica de la Exatlon a fost invitat la „Survivor Extrashow”, acolo unde a vorbit cu Zanni despre concurenții de la Survivor România, iar când a ajuns la Emil Rengle nu a avut prea multe lucruri bune de zis despre el.
Andrei Stoica, invitat la Extrashow
Emil Rengle nu a reușit să le câștige prea mult simpatia celor de acasă, iar acest lucru se poate remarca din comentariile din dreptul imaginilor cu el. Ei bine, nici foștii concurenți ai emisiuni nu și-au format o părerea prea bună despre el. De exemplu, Robert Niță crede că dansatorul nu este în măsură să vorbească despre falsitate având în vedere felul în care se comportă cu Faimoșii.
Ei bine, nici Andrei Stoica de la Exatlon nu îl vede ca fiind un om de caracter. Sportivul a văzut niște imagini în care Faiosul îi desființa pe ceilalți, iar mai apoi altele în care vorbea frumos despre ei, acestea fiind suficiente pentru a-și face o părere despre el.
„Deci, fii atent, la un moment dat l-am văzut pe Emil… Rengle, să nu zic Emil că nu suntem prieteni. L-am văzut cum i-a desființat pe toți. În momentul în care vin și-i desființez pe toți, bă, io nu pot dup-aia să stau cu tine. Asta spune foarte multe despre caracterul său. I-a desființat la modul urât. După aia îl vezi de brațe, de gât, de mână. După aia te duci și…”, a spus Andrei Stoica la Extrashow.
Pe Elena Chiriac se pare că o știe dinainte și crede despre ea că este o fată drăguță, care nu pare genul de a face pe victima, așa cum au afirmat colegii ei despre ea. A văzut la ea că se concentrează foarte bine pe traseu și că reușește să facă față presiunii, ceea ce este extrem de important într-un concurs precum acesta.
„Întâmplător o cunosc pe Elena. E o fată drăguță. Nu cred că e genul să facă pe victima. Are momentele ei, dar nu cred că e genul. Ea se concentrează foarte bine pe traseu și face față presiunii. De când am început să cunosc… E al ei”, a mai spus Andrei Stoica.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 Semne că cineva îți consumă energia fără să-ți dai seama și cum să îți...
Sursa: kudika.ro
-
Test de spiritualitate: Ce zodie îți iese în cale până la final de an și cum...
Sursa: garbo.ro