După ce săptămâna trecută Cătălin Zmărăndescu a avut o ceartă cu fetele din echipa Războinicilor, de data aceasta, el a făcut o serie de ironii la adresa bărbaților. Faimosul le-a adresat cuvinte dure, dorind să scoată în evidență faptul că deși are o vârstă mult mai înainată decât ei, a reușit să îi învingă pe traseu.
Zmărăndescu, mândru de rezultatele sale
Ediția de seara trecută a fost una care s-a terminat cu victoria Faimoșilor. Aceștia și-au învins adversarii cu scorul de 10-07 și s-au bucurat de câte două sandwish-uri, cu excepția lui Cătălin Zmărăndescu. El a fost pedepsit din cauza felului în care le-a vorbit Războinicilor cu o săptămână în urmă. În timp ce colegii lui se bucurau de recompensă, acesta a fost trimis singur pe insulă, unde a avut timp să se gândească la ce a făcut.
Deși știa că nu va mânca, el a dat tot ceea ce a avut mai bun pe traseu și a câștigat două puncte. Mai mult de atât, a fost mândru de el, așa cum este de fiecare dată când îi bate pe cei mai tineri decât el. Zmărăndescu este un luptător în adevăratul sens al cuvântului, iar când intră pe traseu uită de toate problemele pe care Faimoșii le au pe insula lor și dă tot ce are el mai bun.
”Ah, ce bine mă simt! Și-a revenit ursul, fraților! Băi ce bine îmi pare că îi mai iau pe aștia de 30 de ani, fraților, și-i bat. Mamă, când îi bat pe aștia de 30 de ani, ce bine mă simt! Nici nu vă dați seama”, a spus Cătălin Zmărăndescu.
La un moment dat, Faimosul a mai spus că își cere scuze, dar nu pentru felul în care le-a vorbit Războinicilor, ci pentru că i-a bătut din nou, spre amuzamentul colegilor lui.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro