Concurenții sezonului trecut ai emisiunii Survivor România urmăresc și ei cu mare drag acest sezon și și-au ales deja preferații, în ciuda faptului că nu au avut prea mult timp să își formeze o părere despre cum sunt ei în raport cu condițiile în care trăiesc în jungla Dominicană.
Cătălin Moroșanu și-a ales preferatul
Aceștia știu din propria experiență că situațiile în care sunt puși în tabără pot scoate tot ceea ce e mai rău și, de asemenea, știu cât de greu este să stea fără mâncare zile la rând, mai ales când nu reușesc să câștige jocurile pentru recompensă, iar Faimoșii nu au avut prea mare noroc la acest capitol.
Cătălin Moroșanu este unul dintre cei care anul trecut s-au luptat cu condițiile dure din Republica Dominicană și unul dintre cei care a dat tot ceea ce a avut el mai bun pentru bine echipei. A câștigat multe lupte și cumva îi lipsesc acele zile, deși îi este mult mai ușor să îi privească pe Faimoși și pe Războinici din fața micului ecran.
Fostul Faimos și-a ales deja un preferat. Nu este ferm convins că el este cel care va pleca acasă cu marele premiu, dar este cu ochii pe el în fiecare ediție și a observat că are un mare potențial și că este bun și din punct de vedere sportiv.
„Nu știu cine o să fie câștigător. Și pe Rengle pot să îl văd câștigător, mie îmi place de el. Certurile sunt aceleași în acest sezon ca și în sezonul trecut, poate există o diferență la probele individuale care s-au pus în plus, ele sunt cele care fac diferența într-un fel sau altul”, a declarat Cătălin Moroșanu, potrivit playtech.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro