Ilinca Vandici a avut parte de un moment la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D a fost jefuită chiar în aeroportul din Dubai. Ce lucruri i s-au furat vedetei din bagaj!

Cum a rămas Ilinca Vandici fără bijuterii în Dubai

Ilinca Vandici s-a bucurat, acum ceva timp, de o vacanță de lux în Dubai. Nu neagă faptul că s-a simțit extraordinar în cele câteva zile libere pe care le-a avut, dar ceea ce s-a întâmplat în drum spre casă i-a lăsat un gust amar. Vedeta a decis, în timp ce își împacheta bagajele, să nu își mai pună inelele prețioase, fiindcă avea un zbor lung și era de părere că ar di deranjat-o.

A avut, cu toate acestea, grijă să le pună într-un săculeț de bijuterii, iar mai apoi în bagaj fără a se gândi că ar putea rămâne fără ele chiar în ziua respectivă. Odată ajunsă în aeroport, din cauza agitației a uitat să blocheze bagajul.

Totul a decurs bine, dar vedeta a rămas cu gura căscată în momentul în care a ajuns acasă și a remarcat lipsa inelelor. Săculețul respectiv era rupt, iar bijuteriile îi lipseau. Cei care i-au desfăcut bagajul nu s-au atins, însă, de inelele mai puțin prețioase pe care prezentatoarea le avea în același bagaj.

“Inelele le-am lăsat pe noptieră, iar chiar înainte să ieșim din camera de hotel am hotărât să nu le mai pun. Mă gândeam că e zborul lung și că mă vor deranja, așa că le-am așezat în săculețul de bijuterii, apoi în bagaj. Nu mi-a trecut prin minte nicio secundă că s-ar putea întâmpla așa ceva.”, a declarat Ilinca Vandici, pentru click.ro.

“Am ajuns la aeroport, agitație, am uitat să blochez bagajul, nu am mai avut timp să îl sigilez, iar când am ajuns acasă am văzut că șnurul de la săculeț era rupt. Mai aveam alți săculeți mai mari cu bijuterii, dar care nu erau prețioase, erau împrăștiate peste tot, în bagaj.”, a mai spus prezentatoarea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Februarie 2022 - 08 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.