Cea mai recentă ediție a emisiunii Survivor România a adus în atenția celor de acasă mai multe momente importante, printre care și eliminarea unuia dintre Faimoși, drept consecință a faptului că au pierdut din nou jocul pentru imunitate.

Echipa Faimoșilor a mai pierdut un membru

În timp ce echipa Războinicilor a rămas aceeași datorită faptului că a câștigat de fiecare dată imunitatea, cea a Faimoșilor a suferit modificări în fiecare săptămână. De data aceasta, votul colectiv al echipei roșii a mers către Robert Niță, pe care deși toți îl apreciau din punct de vedere social, din punct de vedere sportiv el nu era atât de bun din pricina problemelor de sănătate.

Alături de fostul fotbalist au mai fost în pericol de eliminare Radu Itu, nominalizat de Cătălin Zmărîndăscu și Tj Miles nominalizat de Elena Chiriac, care a fost sinceră și a recunoscut că alegerea ei face parte dintr-o strategie.

Ei bine, seara trecută, Survivor România s-a terminat pentru Robert Niță, colegii lui primind mai multe voturi din partea fanilor. Fostul concurent nu a regretat nimic, pentru că era conștient de faptul că nu ar mai fi putut intra pe traseu în starea în care se afla.

„Încetase să mai fie pentru mine o competiție sportivă pentru că mă durea jumătate de corp. Și asta a fost o modalitate de a-mi testa limitelele.”, a spus Robert Niță, imediat după eliminarea de la Survivor.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Februarie 2022 - 10 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.