Înainte de eliminarea de la Survivor România, Andreea Tonciu a avut o serie de discuții aprinse cu CRBL, care nu doar că i-a vorbit pe un ton nepotrivit, dar a și jignit-o. Cum era de așteptat, nici fosta Faimoasă nu s-a lăsat mai prejos și i-a răspuns cu aceeași monedă, motiv pentru care aceștia au ajuns să nu se mai suporte deloc. 

Mama Andreei Tonciu, dezamăgită de CRBL

Astfel, nici măcar în momentul în care vedeta a avut cu adevărat nevoie de ajutor, CRBL nu a vrut să i-l ofere. Cei de acasă l-au condamnat pentru atitudinea pe care a avut-o, în momentul în care colega lui de echipă a avut nevoie de intervenția cadrelor medicale. Văzând-o nepuntincioasă și într-o stare nu tocmai în regulă, artistul a transmis că ar trebui să își cheme singură medic, având în vedere că nu este capabilă nici măcar să îi susțină pe Faimoși de pe margine.

După ce soțul Andreei Tonciu i-a transmis un mesaj dur artistului, mama brunetei a simțit și ea nevoia să își exprime punctul de vedere. Femeia a vrut să precizeze, în primă fază, faptul că fiica ei a plecat în Republica Dominicană cu gândul că ei vor fi foarte apropiați, mai ales că au participat împreună și la alte competiții.

Retail jobs

”Deci, ea a plecat cu gândul că vor fi foarte apropiați. A plecat cu <>. Ea nu a crezut niciun minut că va fi așa de dur”, a povestit mama vedetei, la Pro TV.

Mama ei a mai afirmat că Andreea Tonciu a fost foarte obiectivă în declarații și că, de obicei, vedeta vorbește doar în momentul în care i se pare că un lucru nu este normal. Speră că artistul să gândească la fapul că are o fiică acasă și că nu i-ar plăcea să se comporte vreodată cineva în felul acela cu ea.

„Mi-e milă rău de Andreea și de unde a ajuns, în junglă. Din ce văd eu de acasă, mi s-a părut că a fost foarte obiectivă la ceea ce a spus. Ea vorbește numai când vede și când i se pare ceva anormal. S-au încins și mi s-a părut un pic mai dur CRBL, să spunem”, a mai spus mama Andreei Tonciu.

Citeste si:
Mama Andreei Tonciu, înșelată cu menajera. Femeia a decis să...
Mama Andreei Tonciu, înșelată...


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Ianuarie 2022 - 08 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.