Milioane de români stau cu ochii pe Faimoși și pe Războinici în fiecare seară, la Pro TV. Ei bine, cu o seară în urmă a avut loc o situație care multora dintre cei de acasă le-a dat serios de gândit. O parte dintre aceștia și-au exprimat nemulțumirea în secțiunea de comentarii, pentru a fi siguri că sunt auziți. 

 

Fanii cred că a fost intenționat creat momentul

În cea de-a doua ediție a săptămânii a avut loc prima ștafetă a sezonului pe care au jucat Emil Rengle alături de Otilia Bilionera împotriva Războinicilor, Ștefania și Alexandru, cei din echipa albastră fiind și cei care au câștigat, deși au fost cu mult în urma Faimoșilor. Alexandru nu a reușit să găsească acea cheie prea ușor, iar acest lucru a încetinit-o și pe colega lui, care a reușit să recupereze mai târziu, deoarece Otilia nu s-a descurcat prea bine sub presiune și a ratat încontinuu.

Înainte de a se ajunge în acest punct, câțiva dintre telespectatori au fost de părere că intenționat i s-a ascuns cheia Elenei Matei bine, pentru a se ajunge la ștafetă, pentru că antrenorul ar fi, de fapt, de partea Faimoșilor. În comentarii, oamenii spun clar nu sunt de acord cu cele întâmplate și că de aceea și norocul a fost de partea Războinicilor, pentru că s-a produs o nedreptate.

„Intenționat pentru a se ajunge la ștafetă; Toți au găsit cheia cu chiu, cu vai, însă acum la Elena au cam exagerat; Se râde de ei. Au mai fost din astea; Arbitrul ține cu Faimoșii, nu este corect; Le-au ascuns cheile. Le fac noduri la sac, doar-doar ajung ăia primii să câștige”, au zis oamenii în comentarii.

În seara aceasta, în pericol de eliminare sunt Robert Niță, Otilia Bilionera și Andreea Tonciu și rămâne de văzut care dintre ei va avea parte de mai puțină susținere din partea publicului și va fi nevoit să plece din concurs.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Ianuarie 2022 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.