Johny Romano a devenit cunoscut în întreaga țară, după ce a lansat piesa „Na Janau”, care a făcut furori și care a strâns peste cinci milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a oferit un inteviu recent în care a povestit cum era viața lui înainte de celebritate. Nu s-a fericit niciodată de muncă și a tras din greu pentru a se întreține.
Cu ce se ocupa Johny Romano
Toată lumea știe că Johny Romano a fost descoperit de către Connect-R. Cântărețul a fost impresionat de talentul tânărului în vârstă de 24 de ore și l-a ajutat să lanseze prima lui melodie. Fostul soț al Mishei nu s-a înșelat în privința lui, deoarece acesta a rupt topurile muzicale din muzicale din țara noastră.
Având în vedere că este la început de carieră, fanii lui știu extrem de puține lucruri despre el. Astfel, Johny Romano a vrut ca oamenii să îl cunoască așa cum este el cu adevărat. Unii l-au criticat încă dinainte de a afla mai multe despre el, după ce au auzit că a copilărit în Ferentari și încă locuiește acolo. Una dintre marile sale dorințe este aceea de a schimba percepția românilor despre cartierul din care provine, pentru că sunt foarte mulți copii talentați acolo pe care, din păcate, nu îi ia nimeni în seamă.
"Vreau să schimb percepția despre Ferentari! Sunt foarte mulți copii talentați pe care îi respect, pe care îi iubesc chiar. Am văzut niște dansatori de curând acum, extraordinară coregrafia lor. Sunt copii de 15-16 ani, foarte mulți talenați și pasionați.", a declarat Johny Romano, în emisiunea "Fitză cu Aditză"
Munca nu a fost niciodată o problemă cu tânărul de 24 de ani, care s-a angajat imediat după ce a terminat liceul. El a lucrat în electronică, IT și a reușit să se înțeleagă bine cu toată lumea, iar acesta a fost un lucru mare pentru el.
"După ce am terminat liceul, m-am băgat la electronică, am lucrat la IT și a fost minunat, m-am înțeles cu toată lumea. E ceva ce eu respect în continuare. Nu mai muncesc în IT, dar încă știu ce trebuie să știu dacă e vreodată nevoie.", a mai zis Johny Romano.
Citeste si:Câți bani câștigă Dana Roba, după ce s-a întors la muncă: „Le dau...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a IV-a
Sursa: start-up.ro
-
Un nou magazin Zara Home a fost inaugurat în București
Sursa: retail.ro
-
Recycllux este start-up-ul românesc ce poate elimina plasticul din Marea Neagră
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum să scapi de neliniști și să eviți gândurile cele multe
Sursa: garbo.ro
-
Claudia Pătrășcanu iubește din nou! Primele declarații despre noul iubit
Sursa: kudika.ro
-
De ce creditele verzi reprezintă doar sub 3% din portofoliile băncilor
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașinile sunt cei mai mari „turnători”: De ce culeg automobilele date despre...
Sursa: wall-street.ro