Tj Miles este unul dintre concurenții celui de-al șaptelea sezon de la Survivor România. Pe vremea când era doar un tânăr rebel, acesta a fost arestat. Uite de ce!
Tj Miles, prins cu droguri la 24 de ani
Pe Tj Miles foarte mulți tineri îl știu de pe YouTube sau de pe TikTok, unde concurentul de la Survivor România este urmărit de mii de oameni și unde are, cu adevărat, succes. Încă dinainte de a intra în competiție, acesta s-a declarat un supraviețuitor, iar acum încearcă să dea tot ceea ce are el mai bun și să nu îi desamăgească pe cei de acasă.
Deși oamenii cunosc foarte multe lucruri despre el, foarte puțini dintre fanii lui știu, de exemplu, despre problemele pe care acesta le-a avut cu legea. Faimosul a fost prins de oamenii legii având droguri asupra sa, după ce a petrecut noaptea de Revelion alături de câțiva prieteni la Cascada Niagara. În timp ce tinerii se îndreptau către localitatea Mississauga, au fost opriți de către poliție, care au detectat un miros puternic de marijuana.
Atât Tj Miles, care conducea mașina respectivă, cât și prietenii lui au fost reținuți, pentru că s-au găsit asupra lor substanțe interzise. La vremea aceea, concurentul de la Survivor România avea vârsta de doar 24 de ani și, din fericire, a petrecut doar o noapte în închisoare datorită avocatului pe care aceștia îl angajaseră și care reușise să demonstreză că oamenii legii au acuzat abuziv și tot cazul a fost anulat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro