Ce mesaj i-a transmis Anamaria Prodan lui Luca Reghecampf la doar câteva minute după ce tânărul a făcut publică o imagine în care apărarea în compania părintelui său. Având în vedere scandurile de până acum și faptul că impresara și fostul ei partener se află în proces de divorț, nimeni nu se aștepta la asta.
Anamaria Prodan, mesaj pentru Luca
Luca Reghecampf este mândru de tatăl lui și a postat o imagine de zile mari pe rețelele sociale care, de asemenea, apare și pe contul de Instagram al tatălui său. În dreptul imaginii care a adunat aproximativ două mii de aprecieri, se poate sesiza și comentariul oferit de Anamaria Prodan care nu nu s-a putut abține să nu îl felicite pe Luca pentru faptul că este fericit cu tatăl lui, că îl iubește și că îl respectă.
Impresara își iubește enorm copii și, cel mai probabil, i-a învățat să îi respecte pe cei care le-au dat viață, indiferent de toate greșelile pe care aceștia le-au făcut față de ei sau față de alți oameni. Faptul că Luca Reghecampf a spus în mod public că are cel mai tare tată se pare că nu a deranjat-o atât de tare pe cât se așteptau oamenii pe impresară, ci mai degrabă i-a dat un motiv de bucurie sau, cel puțin asta reiese, din cele spuse de ea în comentarii.
Ultimele luni din viața lor au fost unele foarte tensionate, dar se pare că Laurențiu Reghecampf are și un motiv de bucurie și anume venirea pe lume a copilului său și al Corinei cu care a postatt deja prima imagine pe contul său oficial de Instagram.
„Bravo Luca. Sa l iubești si sa l respecți. Pentru faptul ca ți a dat viața ❤️”, a scris Anamaria Prodan în drepttul imaginii.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Horoscop: Top 3 Zodii cărora li se împlinesc cele mai mari dorințe de Crăciun
Sursa: kudika.ro
-
Afaceri românești cu tradiție|Cristina Bâtlan, Musette, despre mai bine de 30...
Sursa: retail.ro
-
Grindeanu promite 100 de kilometri noi de autostradă și drum expres până la...
Sursa: wall-street.ro