Raluka se află pe lista celor mai iubite cântărețe de la noi din țară, având o voce pe care oamenii o recunosc dintr-o mie. Vedeta s-a făcut remarcată în urmă cu mai mulți ani, iar lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru ea. Cu toate acestea, viața sa nu a fost mereu roz, iar părinți ei au fost nevoiți să facă multe sacrificii pentru ca fiica lor să reușească să ajungă tot mai sus.
Raluka le este recunoscătoare părinților
Familia din care provine frumoasa artistă este una modestă, dar în ciuda acestui lucru, cei care i-au dat viață au făcut tot posibilul pentru ca fiicei lor să nu îi lipsească nimic și să poate merge la toate concursurile și festivalurile de muzică la care își dorea. Aceștia ocupă un loc special în inima cântăreței, care nu ar fi reușit să facă nimic fără ajutorul lor.
”Familia este totul pentru mine, ocupă primul loc în viața mea. Copilăria mea a fost una frumoasă, am niște părinți minunați, care uneori au fost exigenți cu mine pentru a mă proteja. Ai mei au făcut tot posibilul ca eu să fiu prezentă la toate concursurile și festivalurile de muzică, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mă ajuta, chiar dacă viața nu a fost tocmai ușoară pentru ei”, a declarat Raluka, pentru viva.ro.
Tot de dragul familiei, tatăl ei a fost plecat o vreme în afara țării, pentru a munci și pentru a câștiga sufiecienți bani pentru ca ea și sora ei să nu ducă lipsă de nimic. În schimb, mama sa a fost mereu alături de fiicele sale, iar pentru ea a reprezentat mereu un sprijin în carieră.
”Multe, toate! Tati a fost plecat o perioadă din țară, a muncit în străinătate, în timp ce mama se ocupa de mine și de sora mea. Mă ducea la toate concursurile și mă impulsiona mereu, astfel încât să le câștig pe toate. Așa este, provin dintr-o familie modestă căreia, dacă i-au lipsit anumite lucruri materiale, nu i-au lipsit niciodată iubirea, devotamentul și susținerea”, a mai zis vedeta.
Raluka și-a descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă destul de fragedă, iar de la vârsta de 12 ani a început să cânte pe la nunți. După terminarea școlii a decis să se mute în București și să își creeze un nume în industria muzicală.
Karmen, despre experiențele paranormale trăite de părinții ei:...

„Cântam pe casa scării alături de câţiva copii, m-a auzit iubitul surorii mele şi i-a spus mamei mele că ştiu să cânt frumos – cred că mă ajuta şi acustica atunci – şi că ar trebui să mă dea la o şcoală de muzică. După aceea au urmat festivaluri, concursuri şi chiar concerte.
Primul a fost la 12 ani, am cântat la o nuntă. După ce am terminat şcoala, am venit la Bucureşti, am participat la o emisiune-concurs pe care nu am câştigat-o şi da, am fost în faţa unui juriu. Dar asta nu m-a demoralizat, din contră, m-a motivat. La scurtă vreme după asta, am început colaborarea cu DJ Sava. Restul poveştii îl ştiţi”, a declarat Raluka, pentru okmagazine.ro.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Tot ceea ce îți dorești este deja al tău: Descoperă puterea manifestării...
Sursa: garbo.ro
-
Câteva zile până la startul SGR: primul centrul regional RetuRO a fost...
Sursa: retail.ro
-
Finanţarea pentru start-upurile europene din domeniul tehnologiei se va...
Sursa: futurebanking.ro
-
Iulia Albu, moment tensionat la America Express: Nu mă mândresc, dar îmi asum!
Sursa: kudika.ro
-
GRAFICE: Cum arată harta tranzacțiilor cu locuințe din România. Bucureștiul...
Sursa: wall-street.ro