Premiera emisiunii Survivor Români va avea loc pe data de 16 ianuarie, iar cei 24 de concurenți au plecat deja în Republica Dominicană și, cel mai probabil, au început deja filmările. Aceștia sunt pregătiți să lupte cu toate armele, să câștige tot mai multe puncte pentru echipele lor, dar și recompense. Mai mult de atât, unii speră să ajungă tot mai departe în concurs și să obțină marele premiu.
Stefania Ștefan, urmărită de mii de oameni
În primele sezoane, miza era una mult mai mică față de cea de anul acesta. Sunt puși la bătaie 100.000 de euro, iar fiecare concurent ar vrea să pună mâna pe acei bani. Una dintre cele care a acceptat provocarea și care are pretenții mari de la ea este Ștefania Ștefan, în vârstă de doar 25 de ani.
Ea este
originară din Lupeni, județul Hudedoara, dar trăiește de câțiva ani în Timișoara, unde a studiat la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest. Tânăra este deja cunoscută în mediul online, datorită activității sale fiind urmărită la momentul actual de 70.000 de oameni pe TikTok și de 4000 pe Instagram. Ei bine, este pasionată de jocurile video și de descurcă de minune, astfel reușind să își câștige și existența.
Tânăra are succes și pe plan personal și postează mereu imagini în compania partenerului său de viață alături de care pare a fi foarte. foarte fericită.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Antena 1 pregătește o mutare strategică? Zvonurile indică două nume-surpriză...
Sursa: kudika.ro