Jador a muncit din greu pentru a ajunge unde este acum, dar acesta nu mai este un secret pentru nimeni. Artistului nu i-a fost niciodată rușine să recunoască faptul că a pornit de jos și că erau zile în care mama lui nu avea nici măcar ce să le pună pe masă lui și fraților săi.
Jador și-a lăsat fanii cu gura căscată
Văzând cât de greu le era, artistul a decis să facă el ceva pentru ca familia lui să nu mai fie nevoită să treacă prin asemenea momente. S-a asigurat că părinților lui și fraților nu le lipsește nimic și din banii câștigați din muzică i-a ajutat să își facă locuințele, le-a asigurat un trai mai bun, dar s-a gândit foarte, foarte puțin la el și la nevoile sale, nereușind nici până în acest moment să se muta în casa visurilor sale.
Deși câștigă bani grei de pe urma activității sale, manelistul locuiește încă într-o garsonieră, dar nu ascunde de ochii lumii lucrul acesta. Mai mult de atât, le-a făcut internauților o mărturisire care i-a lăsat mască. Ei bine, artistul și-a cumpărat primul lui pat la 27 de ani, până acum dormind în cel de la mama sa și a fost tare bucuros când acest lucru s-a întâmplat.
Atât de bucuros, încât a făcut și o filmare în care le-a arătat fanilor achiziția sa și în care le-a transmis un mesaj profund. Jador a explicat că viața nu înseamnă bani și că oamenii ar trebui să învețe să se mulțumească cu puțin. Crede, de asemenea, că este important să acceptăm ceea ce suntem, pentru a fi fericiți.
Sursa foto (c): Jador/InsaStory
"Am 27 de ani acum și ideea e că am dormit pe patul lu' mama până acum, care era un pat foarte nasol. Am dormit(...) pe jos, pe scânduri. Eu, aici, în garsoniera asta pe care o am, că asta e garsonieră momentan, nu m-am mutat unde aș vrea eu să mă mut, ce crezi? Mi-am luat pat! Primul meu pat. Mulțumește-te cu puțin. Viața nu înseamnă bani - echilibrul vieții înseamnă fericire și acceptarea a ceea ce suntem!", a declarat Jador, în mediul online.
Citeste si:Cum a evoluat viața noastră în ultimul secol: invenții care ne-au...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro