Antonia s-a confruntat și încă se confruntă cu hate-ul din mediul online. Foarte multe persoane o atacă, ori de câte ori au ocazia, prin intermediul mesajelor private sau în secțiunea de comentarii.  Deși nu a părut mereu afectată de răutățile celor din jur, se pare că a intrat chiar și în depresie din acest motiv.

Antonia, despre depresie și hateri

Partenera de viață a lui Alex Velea pare o femeie puternică și mulți ar spune că nu pune la suflet tot ceea ce se spune despre ea în mediul online, dar nu este deloc așa. Antonia este exact opusul, iar în trecut a suferit enorm din cauza cuvintelor dure pe care le primea pe internet și a intrat chiar și într-o mică depresie.

Despre acest subiect, frumoasa artistă a discutat în podcast-ul lui Gojira, spunând că a renunțat să mai intre pe pagina sa de Facebook, tocmai pentru că acela este locul de unde se încărca, de fiecare dată, cu o energie negativă. I se pare un lucru extrem de rău că oamenilor le trece prin cap să scrie niște lucruri atât de urâte unora pe care nici măcar nu îi cunosc în adevăratul sens al cuvântului.

”Pe Facebook n-am mai stat de foarte mult timp, acolo este un loc de ură imens pentru mine. Mă încarc foarte mult și în ultima vreme am trecut printr-un soi de depresie. E nasol, e ușor să spui că nu trebuie să pui la suflet, dar faptul că ai putut să scrii așa de urât, pentru mine e o atrocitate”, a spus Antonia în podcast-ul moderat de Gojira.

Acest final de an a fost, totuși, unul foarte bun pentru Antonia, care a petrecut Sărbătorile de iarnă și alături de Maya, fiica ei care locuiește în Italia alături de Vincenzo Castellano. După cum a mărturisit chiar cântăreața a fost cel mai frumos Crăciun pe care l-a avut vreodată. Din păcate, nu își vede prea des fiica, mai ales din cauza restricțiilor împotriva coronavirusului.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Ianuarie 2022 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.