Ana Porgras a mers să se distreze la munte, pe 25 decembrie, dar de la petrecere a ajuns direct la spital. Fosta concurentă de la Survivor România și-a anunțat fanii prin ce trece, fără să dea vreun detaliu la momentul respectiv. Imediat după ce a fost externată, le-a povestit acestora ce i s-a întâmplat, iar ei au rămas mască.
Ana Porgras a suferit o intervenție chirurgicală
Ana Porgras nu a avut un final de an prea bun, din cauza faptului că a stat timp de câteva zile internată în spital și pentru că a suferit o intervenție chirurgicală complicată, din pricina căruia nici măcar nu se putrea ridica din pat. După ce a petrecut cinci zile în spital, vedetei i s-a permis să meargă acasă, fiind extrem de fericită că se poate bucura așa cum se cuvine de petrecerea de Anul Nou alături de cei dragi.
Pentru că foarte mulți oameni și-au făcut griji pentru ea, fosta gimnastă a decis să le ofere toate explicațiile necesare, pentru ca fiecare să înțeleagă momentele grele prin care a fost nevoită să treacă. Nu se știe clar ce fel de operație a suferit, dar cel mai important este că începe să se simtă din ce în ce mai bine și că s-a repus pe picioare.
Totul s-a întâmplat în ziua de Crăciun, când Ana Porgras se afla la munte, de unde a fost transportată într-un spital din Ploiești, unde a și rămas pentru câteva zile. Prin intermediul Story-urilor respective, a ținut să mulțumească și cadrelor medicale. Acestea s-au comportat foarte frumos cu el, când nici măcar nu se putea deplasa.
„Am ieșit din spital direct pe petrecere. În sfârșit am ieșit! Deci am stat câteva zile în spital și acum să vă explic și de ce am stat pentru că toată lumea m-a întrebat ce am pățit. Din păcate, pe data de 25 a intervenit o problemă, a trebuit să mă internez de urgență, n-o să vă dau detalii despre intervenție în sine, dar mă rog. Eram și eu în vacanță la Sinaia, ca tot omul, și a trebuit să mă transfer de urgență la Ploiești. Vreau să le mulțumesc doctorilor și asistentelor de la maternitatea din Ploiești, pentru că au fost tare draguțe cu mine și s-au comportat foarte frumos, au avut grijă de mine în momentul în care nu puteam să mă ridic din pat. Se vede că sunt mai bine, că zâmbesc, vorbesc”, a spus Ana Porgras, în mediul online.
Citeste si:Pavel Bartoș a fost operat de urgență. Cu ce probleme de sănătate...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro