Lidia Buble a decis să plece de la Deva și să stabilească în București, în urmă cu mai mulți ani. Cu toate acestea, nu a vorbit prea des despre felul în care au reacționat părinții săi în urma deciziei sale. Ei bine, recent, fosta concurentă de la „Asia Express” a dat un interviu în care a mărturisit cum au ajutat-o aceștia și care sunt sfaturile pe care i le dădeau zilnic.

Părinții, un real sprijin pentru artistă

Lidia Buble a reușit să aibă succes, piese în toate topurile muzicale, și-a făcut un nume și lucrurile merg din ce în ce mai bine în cazul ei. Ceea ce foarte puțini știu despre ea este faptul că înainte de a deveni o cântăreață apreciată în România, imediat după mutarea în București, a fost nevoită să se angaze pentru a supraviețui, pentru a-și plăti chiria și facturile întocmai ca un om obișnuit.

Primul ei loc de muncă a fost cel de bonă, după care Adrian Sînă a descoperit-o, iar din acel moment lucrurile au început să se așeze și pentru ea. Fosta concurentă de la Asia Express a spus despre mutarea sa în Capitală că nu a fost una chiar atât de grea, ci mai degrabă îi era dificil să se acomodeze cu ideea că își va vedea familia din ce în ce mai rar.

Fiind mai tot timpul ocupată, nu avea posibilitatea să se gândească la dorul de casă care o măcina prin interior. Lidia Buble a dat, însă, dovadă de ambiție și a ascultat toate sfaturile venite din partea părinților săi, care îi spuneau că este o femeie puternică și că trebuie să își urmeze calea. A fost motivată, a muncit, a suportat dorul de casă și a ajuns una dintre cele mai apreciate cântărețe din România.

„Mutarea în București nu pot spune că a fost atât de grea pe cât au fost acomodarea și ideea că îmi voi vedea familia rar. Avantajul meu a fost că joburile de aici, cele dinainte să urmez cariera artistică, m-au ținut, oarecum, departe de gândurile și dorul de casă. Îmi era dor de toți, obișnuită fiind cu atmosfera zilnică de a lua masa cu familia și de a purta conversații interminabile. Însă, cum orice pui își ia, la un moment dat, zborul, a trebuit să mă întăresc și să îmi spun că toate se întâmplă înspre binele meu, cu prețul dorului de casă.

Citeste si:
Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc să devină părinși: Vrem...
Oana Moșneagu și Vlad Gherman...

Am fost ambițioasă și am urmat sfaturile pe care părinții mi le-au dat când am ales să plec la București, dar am și fost motivată de ei să îmi urmez calea, așa cum, poate, mi-a fost scris. Să știți că, zilnic, la telefon, mami și tati mă încurajau și îmi dădeau forță că sunt, de acum, o femeie puternică, ce va deveni independentă și gata să cucerească lumea. Și, iată, eu zic că am reușit!”, a declarat Lidia Buble, pentru viva.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Decembrie 2021 - 08 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.