Crăciunul ocupă un loc important și în familia Măruță, care s-a pregătit intens pentru această zi specială. Decorarea casei, împodobirea bradului și împachetarea cadourilor au fost doar câteva dintre activitățile pe care Andra, Cătălin Măruță și cei doi copii ai lor le-au făcut împreună.

Andra a mers acasă de Crăciun

Având în vedere că anul acesta, Sărbătorile de iarnă nu o prind pe scenă pe artistă, aceasta a decis să petreacă Sărbătorile de iarnă într-un loc drag sufletului său și anume locul în care a copilărit și a crescut frumos. Fiind extrem de activă pe rețelele sociale, cântăreața le-a vorbit și fanilor ei despre această perioadă a anului, dar și despre lucrul care i se pare cel mai fain cadou din lume, pe care nicio sumă de bani nu îl poate cumpăra vreodată și anume timpul petrecut alături de cei dragi.

Partenera de viață a lui Cătălin Măruță a vrut ca anul acesta, în lipsa concertelor de Crăciun, să plece în locul natal, la Câmpia Turzii. Mai mult de atât, vedeta și-a făcut și o listă de activități pentru zilele acestea. Vrea să stea la povești cu părinții săi, dar și să gătească alături de mama sa, până când spiritul și magia Sărbătorilor de iarnă le va pătrunde în casă.

Deși anul care aproape a trecut nu a fost unul bun pentru cei mai mulți dintre artiștii din țara noastră, nu este și cazul artistei. Deși nu a urcat prea des pe scenă, a avut ocazia să se bucure de mai mult timp alături de copiii ei, iar pentru asta este profund recunoscătoare.

”Cel mai fain cadou nu se poate cumpăra: timp cu oamenii pe care îi iubești. Azi vă transmit îmbrățișări de la Câmpia Turzii! În program am să stau la povești cu ai mei, dar și să gătesc cu mama, până umplem casa de miros delicios de Crăciun, de cozonac, scorțișoară și portocale. Chiar dacă sunt mamă, azi sunt un copil fericit! Și asta vă doresc și vouă! ❤️”, a scris Andra, pe Instagram.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Decembrie 2021 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.