Au mai rămas doar două zile până la Crăciun, iar Lidia Buble a ajuns deja în casa ei, de la Deva, unde toată familia a așteptat-o cu brațele deschise. La masa de sărbători, se vor aduna frații, surorile, nepoții și părinții și nu există o mai mare bucurie pentru artistă decât aceasta. Mai mult de atât, în locuința cântăreței au început deja pregătirile, iar ea nu a stat deoaparte.

Lidia Buble, ajutor pentru mama sa

De când s-a mutat în București, Lidia Buble își vede tot mai rar familia, iar Sărbătorile de iarnă reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece mai multe zile alături de cei dragi și pentru a se bucura de bucatele alese pe care le prepară cu dragoste mama sa. Seara trecută, cântăreața a postat câteva imagini pe rețelele sociale, prin intermediul cărora a vrut să le arate fanilor săi că se implică atât de mult pe cât poate în activitățile dinaintea Crăciunului.

Nu este cea mai talentată persoană în bucătărie, dar a ajutat și ea așa cum a știut. Astfel că, nici nu a ajuns bine acasă că s-a pus pe treabă. A făcut câteva prăjituri cu una dintre surorile sale și i-a oferit o mână de ajutor mamei ei, care le gătește copiilor săi cele mai bune preparate pentru masa de Crăciun.

"Am ajuns la mami, eu lesin! A făcut rafaello de casă cu Lori. Mama face multe prăjituri, acum face tăvălita. Toate cuptoarele sunt full. Rupe mama acum pe prăjituri. Vreau să mă bag și eu în seamă puțin că nu știu, poate se prinde ceva de mine. (...) Aici facem blat pentru rulada de banane, aici facem crema. (...)", a povestit Lidia Buble, pe Instagram.

A făcut eforturi considerabile, pentru ca toate lucrurile să iasă ca la carte și s-a mândrit cu faptul că i-a putut fi de ajutor femeii care i-a dat viață. Una dintre cele mai mare bucurii este faptul că și sora sa, Estera, este alături de ei în aceste momente speciale.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Decembrie 2021 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.