Alex Velea i-a fost de mare ajutor fostul concurent de la Survivor România, Sebastian Chitoșcă. Partenerul de viață al Antoniei i-a oferit acestuia o serie de sfaturi prețioase, iar fostul fotbalist a publicat o parte din conversația lor pe rețelele sociale. Ce i-a transmis cântărețul, după ce el și Alexandra au pus capăt unei căsnicii care dura de mai bine de 7 ani de zile!
Alex Velea, conversație cu Sebastian Chitoșcă
Anul care aproape este pe sfârșite a fost unul plin de suișuri și coborâșuri pentru Sebastian Chitoșcă. La începutul lui 2021 a fost plecat în Republica Dominicană, unde a participat la Survivor România. În cadrul competiției nu doar că s-a făcut remarcat pe plan sportiv, dar l-a cunoscut și pe Zanni. Cei doi Faimoși s-au împrietenit destul de ușor și au păstrat legătura, chiar și după ce emisiunea care l-a vremea aceea se difuza pe Kanal D a ajuns la final.
Se întâlnesc des, se vizitează, filmează vloguri împreună și sunt foarte, foarte buni prieteni. Între timp, a reușit să îl cunoască și pe Alex Velea. Artistul este și el pus la curent cu situația grea prin care fostul fotbalist a fost nevoit să treacă, din cauza despărțirii dintre el și Alexandra și a încercat să îl ajute așa cum a știut el mai bine.
Astfel, în timpul unei conversații, iubitul Antoniei, i-a dat lui Sebi câteva sfaturi de care speră să țină cont, iar el a postat o parte din discuția respectivă pe social media. Cântărețul a reușit să îi ridice moralul și să îl convingă să se gândească la ceea ce va face pe viitor.
„Nu te descuraja și încearcă să fii bun în tot, la inimă, la ce activități faci. Oricum ar fi, la final tot pe tine te ajută treburile astea”, i-a transmis Alex Velea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro