De câteva zile bune, circulă un zvon pe internet cum că Nicoleta Dragne ar fi fost eliminată din cadrul competiției „Bravo, ai stil!”, după ce s-ar fi certat cu producătorii emisiunii. În ultima vreme, concurenta a avut mai multe certuri cu unele dintre colegele sale, dar acest lucru nu înseamnă că producția a decis că a venit vremea ca ea să plece acasă. Ce a declarat fosta ispită de la „Insula Iubirii” despre situația creată!
Nicoleta Dragne, despre zvonurile care circulă în mediul online
Fără dar și poate, Nicoleta Dragne este una dintre cele mai controversate concurente din cadrul emisiunii de la Kanal D. Încă de când a pășit în platou, ea s-a dovedit a fi o femeie puternică, pe care nu o sperie nimic și care își exprimă punctul de vedere indiferent de situație. Zilele acestea, a avut mai multe conflicte cu colegele sale, una dintre cele pe care le-a luat în vizor fiind chiar Viviana Sposub, partenera de viață a lui George Burcea.
În ediția de seara trecută, Nicoleta Dragne a recunoscut că a ajuns într-un punct în care simte că nu mai poate să facă față și a izbucnit în lacrimi în fața juraților. Văzând că se vorbește destul de mult despre eliminarea sa pe motiv că s-ar fi certat cu producția, ea a decis să lămurească pe toată lumea.
Ei bine, fosta ispită de la „Insula Iubirii” le-a spus tuturor că dacă va fi eliminată, acest lucru se va întâmpla într-una dintre galele eliminatorii de la „Bravo, ai stil!” pe baza voturilor primite din partea celor de acasă. Mai mult de atât, blondina a vrut să fie clar pentru toată lumea că nu a fost descalificată și că respectă oamenii cu care lucrează de fiecare dată.
„Terminați cu prostiile! Dacă va fi să fiu eliminată, atunci voi fi eliminată la o gală din emisiune. Asta se va întâmpla într-o gală eliminatorie pe baza voturilor telespectatorilor. Nu dă nimeni pe nimeni afară, nu descalifică nimeni pe nimeni și prostii de genul acesta. Cel puțin nu s-a întâmplat până acum și nu se va întâmpla în cazul meu, pentru că știu să respect oamenii cu care lucrez. Nu am avut niciodată probleme de genul ăsta să mă cert cu producția. Doamne ferește! La orice proiect am lucrat m-am înțeles foarte bine cu oamenii. Că am divergențe cu colegele mele este cu totul diferit. Nu are legătură cu producția. Totul este ok. Dacă mai sunt în emisiune sau nu… vom vedea pe parcurs. Ăsta e clar un lucru pe care nu pot să vi-l comunic, dar restul chestiilor nu sunt adevărate”, a declarat Nicoleta Dragne, pe rețelele sociale.
Citeste si:Eliminarea care a schimbat totul pe Insula Iubirii!
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro