Durere imensă pentru Elena Gheorghe! Vedeta și-a pierdut una dintre cele mai importante ființe din viața sa, chiar înainte de Sărbătorile de iarnă. De regulă, vedeta petrecea ziua de Crăciun alături de cei dragi, iar Revelionul o prindea pe scenă. Anul acesta, cea care va lipsi de la masa de sărbători este bunica sa.
Bunica artistei și-a dat ultima suflare
Elena Gheorghe este genul de artistă care are mereu zâmbetul pe buze și este optimistă, indiferent de lucrurile grele care i s-ar întâmpla în viață. Cu toate acestea sunt momente, precum cel prin care trece acum, când se simte lipsită de puteri.
Vedeta a dat trista veste chiar pe contul său de Instagram, unde este urmărită și susținută de mii de oameni. Aceștia nu au știut cum să o ajute în acest sens, dar i-au trasmis condoleanțe și au încredere în ea că este o femeie puternică și că își ca reveni cât de curând de pe urma tragediei care a avut loc în familia lor.
Cântăreața este o familistă convinsă, iar cei dragi sunt mereu puși pe primul loc. În momentul de față este devastată de durere și și-a găsit cu greu cuvintele pentru a spune ce simte, după ce inima bunicii sale a încetat să mai bată. Femeia avea probleme de sănătate și a fost pe punctul de a-și mai pierde o dată viața, în trecut, motiv pentru care cei din familia Elenei Gheorghe au început să aibă mult mai mare grijă de ea și s-au bucurat că a mai avut zile, pentru a le petrece alături de ei.
Mesajul transmis de artistă în mediul online a îndurerat pe toată lumea, mai ales că au mai rămas doar câteva zile până la Crăciun.
„Drum lin spre cer, bunica mea dragă! Ai fost și vei rămâne pentru mine un exemplu de bunătate și blândețe! Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace!”, a scris Elena Gheorghe pe contul ei de Instagram.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro