Andra Adam și-a luat adio de la colegele sale de la Bravo, ai stil, în ultima parte a galei de seara trecută. Cântăreața nu a plecat din platou, fără a le povesti colegelor sale, dar și celor de acasă adevăratul motiv pentru care a luat decizia de a renunța la acest proiect, din care făcea parte încă de la început și în cadrul căruia începuse să aibă rezultate din ce în ce mai bune.
Andra Adam nu mai este concurentă la Bravo, ai stil
Gala de seara trecută a emisiunii de la Kanal D a fost una dedicată hainelor de blană, iar concurentele s-au întrecut în ținute care mai de care mai frumoase și au sperat că vor obține note maxime din partea celor trei jurați ai concursului, Raluca Bădulescu, Tibi Clenci și Maurice Munteanu, singura care a primit nota 5 pe linie fiind Ruxi, cea care a reușit din nou să îi surprindă cu aparația sa.
Nici Anda Adam nu a fost prea departe, reușind să se situeze foarte aproape de ea în clasament. Nu a fost o gală eliminatorie, dar la finalul ediției, Ilinca Vandici a făcut anunțul despre plecarea sa, iar Anda Adam a povestit care este motivul real pentru care a decis să întrerupă colaborarea.
Mama cunoscutei artiste are niște probleme serioase de sănătate și se pare că ar putea avea nevoie de operație, motiv pentru care Anda Adam ar trebui să călătorească în Statele Unite, acolo unde femeia locuiește singură de câțiva ani buni, ea și tatăl cântăreței fiind divorțați. Nu ar putea să o abandoneze pe mama sa într-o asemenea situație și tocmai din acest motiv, preferă să fie pregătită de orice, fără să țină cont de ea sau de proiectele sale.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro