Viviana Sposub are planuri serioase în ceea ce privește relația sa cu George Burcea, bărbatul de care s-a îndrăgostit în urmă cu mai bine de un de zile. Concurenta de la Bravo, ai stil își dorește și un copil cu partenerul ei de viață și a mărturisit că oamenii se pot aștepta la o surpriză din partea lor în orice moment.
Viviana Sposub se vede mamă
Relația lor a evoluat destul de repede, iar la doar câteva luni după ce s-au îndrăgostit unul de celălalt, au luat și decizia de a se muta împreună. Sunt extrem de fericiți împreună, deși au fost nevoiți să treacă și prin momente mai puțin frumoase în ultimul an. Având în vedere că sentimentele lor sunt unele foarte, foarte puternice, au reușit să treacă peste fiecare obstacol din viața lor și să demonstreze că în momentul în care își propun ceva anume, nimeni și nimic nu le poate sta în cale.
Deși nu au o relație de durată, admiratorii lor au început să se întrebe când se vor căsători, dar și când vor deveni părinți pentru prima dată. Deși a fost mereu rezervată când a venit vorba despre viața sa privată, concurenta de la Bravo, ai stil a început să prindă mult mai mult curaj, de la un timp.
”De la mine și George vă puteți aștepta oricând la surprize! De toate felurile! Lăsând gluma la o parte, etapa în care noi ne aflăm acum nu e tocmai cea mai potrivită pentru pasul acesta. Dar ne dorim copii împreună și voi fi tare fericită să vă anunț atunci când acest lucru se va întâmpla”, a declarat Viviana Sposub, pentru viva.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro