Zilele trecute, tot internetul a luat foc, după ce niște imagini incendiare cu Anamaria Prodan au fost distribuite peste tot. Vedeta a avut un șoc, în momentul în care a realizat că fotografiile pe care ea i le trimisese soțului său, au fost publicate și a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a afla cine este vinovatul care, bineînțeles, va plăti pentru fapta sa. 

Anamaria Prodan a făcut cercetări

Impresara arată extrem de bine, are un trup bine lucrat pentru vârsta și este mândră de lucrul acesta, dar nu poate accepta ca toată lumea să o vadă în toată splendoarea ei, iar cel care a furat fotografiile să nu fie tras la răspundere pentru fapta sa. S-a enervat extrem de tare, a făcut cercetări și a aflat cine și-a permis să dea presei astfel de imagini intime, care ar fi trebuit să ajungă doar în inbox-ul soțului ei, nu pe internet.

Zile întregi s-a gândit cine ar vrea să îi facă rău și presupune că actuala parteneră a lui Reghe ar fi avut toate motivele să își dorească lucrul acesta și să îl roage pe vinovat să facă tot posibilul ca imaginile să ajungă în presă. Deși știe numele persoanei respective, a preferat să nu îl spună momentan, lăsându-și avocații să își facă treaba.

„Eu deja ştiu cine a dat aceste fotografii. Ştiu cum au ajuns în presă, ştiu cine le-a distribuit. Ştiu că sunt venite şi din partea respectivă, din galeria Stelei. Ştiu cum au ajuns acolo. Nu-i niciun fel de problemă, avocaţii mei deja s-au ocupat, la Poliţie a fost totul aranjat, şi povestit, şi scris. Nu-i niciun fel de problemă. În cel mai scurt timp, cine a dat aceste fotografii şi cine le-a luat din mail-ul soţului meu, va plăti. Nu-i niciun fel de problemă! În timp foarte, foarte scurt", a declarat vedeta, pentru click.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Decembrie 2021 - 12 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.