Culiță Sterp și fratele său, Iancu, au trăit un șoc în momentul în care au aflat că Ion Șmecherul, ciobanul pe care l-au protejat, s-a stins din viață. Manelistul a fost și cel care a dezvăluit cauza deceselui bărbatului care a făcut mii de oameni să râdă, prin intermediul videoclipurilor pe care le filmau frații Sterp și pe care le urcau, mai apoi, pe YouTube.
Doliu în familia Sterp
Au fost un real sprijin pentru Ion Șmecherul. I-au îndeplinit cel mare vis și anume acela de a avea o casă, i-au oferit un loc de muncă și unde mâncau ei, mânca și el. L-au tratat ca și cum ar fi făcut parte din familie, dar din nefericire consuma foarte mult alcool, motiv pentru care s-a și stins din viață. Artistul a mărturisit că acesta a intrat într-o comă alcoolică, din care nu s-a mai trezit, deoarece trupul lui nu a fost suficient de puternic, pentru a trece și peste asta.
Culiță Sterp le-a mărturisit fanilor lui că atât el, cât și familia sa i-au spus că ar trebui să renunțe ușor, ușor la băutură, pentru că tot ce își doresc ei este să îl aducă pe drumul cel bun. Având în vedere faptul că era dependent, i-a fost destul de greu să facă acest pas și astfel a ajuns să își piardă viața, fără a mai apuca să se bucure de noua lui casă.
„Băutura nu e bună, fraților, noi tot timpul i-am spus să o lase mai moale și am vrut sa îl aducem pe drumul cel bun, dar e foarte greu cand ești dependent. El de o luna de zile era in concediu si a cam băut in fiecare zi, astazi a intrat in coma alcoolica si din păcate nu s-a mai trezit, i-a cedat organismul! 😢”, a mărturisit artistul pe social media, potrivit wowbiz.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro