Victor Slav este împreună cu Selina, frumoasa lui parteneră, de mai bine de doi ani de zile. Încă de la începutul relației lor, aceștia au preferat să se bucure în liniște de toate momentele frumoase dintre ei, în spatele camerelor de filmat. Nu doar că nu au apărut împreună prea des pe la evenimente momente sau în alte locuri, dar și imaginile pe care le-au postat în mediul online au fost la fel de rare.
Victor Slav, pregătit să devină din nou tată!?
Frumoasa lui iubită a apărut în viața sa, în momentul în care avea cea mai mare nevoie de ea. Prezentatorul a oferit un interviu despre Selina, femeia care reușește să îi ofere liniște; lucru foarte important pentru fostul soț al Biancăi Drăgușanu, având în vedere situația. Mai mult de atât, a spus despre focoasa blondină faptul că dincolo de atracția fizică, în cazul lor a fost vorba și de empatie, sprijin și înțelegere.
”Este o femeie care îmi oferă liniște, ceea ce îmi place cel mai mult la ea, mai ales în perioada asta grea pe care o traversăm cu toții. Cred că, dincolo de atracția fizică, cele mai importante lucruri într-o relație sunt înțelegerea, sprijinul, empatia, și am găsit toate aceste lucruri lângă ea. Nu pot nega faptul că este și o femeie frumoasă, atentă, care înțelege anumite lucruri despre viață”, a declarat Victor Slav, pentru viva.ro.
Nu poate nega faptul că are în viața lui o femeie frumoasă, cu un trup de invidiat, dar a dat de înțeles că nu acestea sunt lucrurile importante pentru el, când decide să intre într-o relație. În ceea ce privește posibilitatea de a avea un al doilea copil, el a spus că dacă va fi să se întâmple, se va întâmpla, dar el nu se gândește neapărat la acest lucru. Nu pentru că nu ar fi pregătit, ci pentru că lasă totul să vină de la sine.
”Nu am exclus niciodată acest lucru. Nu putem ști ce ne rezervă viitorul și nu mă hazardez să spun că nu voi face un lucru sau altul. Cred că viața trebuie să își urmeze cursul și nu exclud posibilitatea să fiu tată pentru a doua oară, însă nu mă gândesc la lucrul acesta”, a mai spus el, pentru aceeași sursă.
Citeste si:Gesturile mici care contează: cum menții vie o relație pe termen lung
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Ce își dorește Mariana Moculescu de la fiica sa, după moartea lui Horia...
Sursa: kudika.ro