Seara trecută, foștii concurenți de la Survivor România care au făcut parte din echipa Faimoșilor s-au reunit în apartamentul pe care Zanni și l-a cumpărat cu ajutorul marelui premiu pe care l-a câștigat. Timp de mai bine de șase luni, artistul a tras din greu pentru a-și îndeplini cel mai mare vis și anume acela de a avea propria locuință și a reușit.
Faimoșii, acasă la Zanni
Ziua de 1 Decembrie i-a prins împreună pe foștii concurenți de la Survivor România. O parte dintre cei care au făcut parte din echipa Faimoșilor au acceptat invitația lui Zanni, pentru a da o petrecere de zile mari în casa lui, iar vedetele s-au distrat de minune. Nu s-au putut abține să nu le arate și fanilor lor de pe rețelele sociale cât de bine s-au simțit și, mai mult de atât, s-au pozat cu trofeul la care fiecare dintre ei a râvnit.
Alexandra Stan a fost cea care a reușit să ia prin surprindere pe toată lumea. Artista a gătit pomana porcului pentru foștii ei colegi și a primit numai cuvinte de laudă din partea lor. Deși pare genul de femeie care nu s-ar descurca prea bine în bucătărie, cântăreața a reușit să demonstreze încă o dată că aparențele sunt, de cele mai multe ori, înșelătoare.
„Alexandra s-a apucat să ne facă de mâncare pomana porcului. Dar ce bucătăreasă frumoasă avem”, a spus Roxana Nemeș, pe Story.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro