Trupa Andre, formată din Andreea Antonescu și Andreea Bălan, făcea furori în anii 2000. Vedetele au susținut în această formulă concerte în toată țara, au lansat piese de succes și au obținut o mulțime de premii. Mii de oameni voiau să le vadă în realitate și să le asculte și făceau tot posibilul să fie prezenți la cântările lor, dar și să obțină un autograf din partea acestora. Deși urcau mereu pe scenă cu zâmbetul pe buze, situația nu a fost mereu una roz între cele două cântărețe.

Andreea Antonescu a dat cărțile pe față

La începutul anilor 2000, certurile dintre artiste deveniseră din ce în ce mai dese, iar în emisiunea "În Oglindă", moderată de Mihai Ghiță, Andreea Antonescu a spus clar de la ce anume porneau toate discuțiile respective, dar și cum ajunseseră să se poarte. Deși părea că se înțeleg de minune și că formează o echipă bună, realitatea era cu totul și cu totul alta.

La început, cântărețele au fost cele mai bune prietene, dar erau extrem de orgolioase și nu au recunoscut niciodată lucrul acesta. Este de părere că și oboseala pe care o resimțeau la vremea aceea le-a pus în pericol relația de prietenie.

"Noi am fost prietene la început, dar eram prea orgolioase să recunoaștem, mai ales după trecerea timpului. Eu și Andreea stăteam și ne sfătuiam.(...) Cred că oboseala a fost de fapt cea care ne-a periclitat relația și astfel au început egourile noastre puternice.", a povestit Andreea Antonescu, pentru În Oglindă.

În plus, cântăreața a povestit că erau zile în care nici măcar nu își vorbeau, după ce își spuneau cuvinte grele. Ajunseseră să nu se mai salute, chiar dacă părinții lor făceau tot posibilul pentru a rezolva conflictele dintre ele. Din fericire, odată cu trecerea timpului au realizat cât de multe greșeli au săvârșit în trecut, iar acum își amintesc de toate acele situații cu zâmbetul pe buze.

"Ne-am spus cuvinte grele de multe ori, aveam momente în care săptămâni întregi, dacă nu luni de zile în care nu comunicam una cu cealaltă deloc. Ne întâlneam la concerte și nici măcar nu ne salutam, iar aici interveneau părinții care ne spuneau că nu este în normală atitudinea noastră, că nu ar trebui să ne purtăm așa.(...) Noi eram prea orgolioase pentru a comunica una cu alta. O bătaie propriu-zisă între noi nu a existat, acum zâmbesc, dar pe vremea aia era o tragedie. Chestia asta cu bătaia, oarecum, s-a întâmplat, în sensul că, depinde care era mai supărată pe cealaltă și se așeza startegic pe scenă, în sincron și ne foloseam de sincron și de microfon totodată și ne loveam una pe cealaltă. Dacă eu eram supărată pe ea, mă puneam în partea ei stângă sau dreaptă și luam microfonul și îi dădeam. Și ea la fel, bineînțeles. Acum stăm și râdem amândouă.", a mai declarat artista.

Citeste si:
Ziua de 2 iulie, una tristă pentru Andreea Antonescu. Artista a...
Ziua de 2 iulie, una tristă...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.