Dorian Popa a început de jos. La începutul carierei sale, locuia într-o garsonieră, iar acum are o casă de vis, imensă la care a muncit din greu și de care este tare mândru. În timp ce își construia locuința visurilor sale, artistul a realizat că adoră să stea pe șantier și că fanilor lui le place, de asemenea, să se uite la videoclipurile pe care le-a realizat în perioada aceea. Mai apoi, i-a venit o idee de zile mari și anume să își construiască propriul cartier.
Dorian Popa, pus pe treabă
Vloggerul și-a construit un ansamblu rezidențial și plănuiește să se mai ocupe și de altele, dacă toate planurile îi este bine. Acesta a reușit să dea naștere acestei afaceri, în plină pandemie, când multe vedete reușeau cu greu să se descurce. A avut mare încredere în el și în forțele proprii și a dat lovitura în domeniul imobiliarelor. Ce își poate dori mai mult de atât!?
”Încă de când mă aflam pe la jumătatea construcției casei mele, mi-am dat seama că îmi plac foarte mult șantierele și că mă regăsesc aici. Mai mult de atât, obiectiv vorbind și fără ipocrizie mi-am dat seama că și oamenilor care mă urmăresc pe social media le place foarte mult șantierul și sunt dornici să afle mai multe informații despre asta. Și așa mi-am dat seama că nu voi vrea să mă opresc în momentul în care îmi voi termina casa. Și uite, așa, dintr-o glumă, am ajuns efectiv, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să dau drumul acestui mic cartier.”, a declarat Dorian Popa, pentru fanatik.ro.
Propriul lui cartier este în construcție momentan, dar au apărut deja primii doritori. Cu toate acestea, el nu vrea să se grăbească și le va vinde, doar în momentul în care acestea vor fi gata. A ascultat sfatul unui bun prieten, care i-a sugerat că așa ar fi cel mai bine să procedeze, pentru a nu se lovi și de alte probleme, pentru care e posibil să nu fie deloc pregătit. Valoarea unei locuințe se ridică la suma de 150.000 de euro, ceea ce înseamnă că nu oricine își va permite să se mute în acel complex rezidențial.
”Momentan avem trei corpuri, a câte două locuințe, construite individual, deci șase case. Am teren cumpărat pentru următoarele patru, deci vorbim despre 10 case în primă instanță, dar nu am vrut să vând încă. Am avut parte de primii potențiali cumpărători, dar nu vreau să vând până nu termin. Este o concluzie la care am ajuns după multe discuții, cu oameni din lumea imobiliarelor, care mi-au spus că, dacă am bani și construiesc din fonduri proprii, ar fi bine să construiesc măcar primele case până la sfârșit, ca să îmi dau seama de modul operațional, să nu mă leg la cap fără să mă doară și să înțeleg și eu cum stă treaba cu imobiliarele ca la carte. Vor fi de vânzare, când vor fi gata, la cheie.”, a mai zis el.
Citeste si:S-au pus în vânzare biletele la Romanian Agri Trade Summit, primul...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
H&M, o nouă colaborare cu designerul casei de modă Mugler. Când va fi lansată...
Sursa: retail.ro
-
Testul Conexiunii: Ce tip de iubire te poate face fericită?
Sursa: garbo.ro
-
Roboțelul Pepper, care îi învață pe copii despre bani, în turneu național
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot zilnic online: Când te va căuta și de ce?
Sursa: kudika.ro
-
Olaf Scholz a anunțat oficial: Am livrat tancuri Leopard către Ucraina
Sursa: wall-street.ro