După ce Ioana Filimon a fost descalificată, a rămas un loc liber în concurs pentru o nouă concurentă. Cea care a acceptat provocarea de a participa la Bravo, ai stil este chiar Mellina, vedeta pe care cei mai mulți dintre telespectatori au ajuns să o cunoască, în urma apariției sale la Survivor România. Acolo, s-a descurcat de minune și a reușit să impresioneze pe toată lumea cu performanțele sale. Singurul dezavantaj în acest caz a fost valul de hate care a venit la adresa sa, pe rețelele sociale.
Mellina, concurentă cu drepturi depline
Artista a pășit în platoul emisiunii de la Kanal D foarte încrezătoare și cu zâmbetul pe buze, dar mai ales cu dorința de a demonstra că este o femeie stilată și foarte competitivă. Vestea nu a fost primită la fel de bine de colegele ei, deoarece a fost resetat clasamentul steluțelor. Nu este un capăt de lume, doar că li se citea pe fețe nemulțumirea.
Cei care s-au bucurat, în adevăratul sens al cuvântului să o vadă pe fosta concurentă de la Survivor România în această postură au fost cei trei jurați. Raluca Bădulescu, Tibi Clenci și Maurice Munteanu au apreciat faptul că Mellina a decis să aducă în atenția lor o ținută diferită față de cele cu care era obișnuită.
"Furnicuța", așa cum era numită în cadrul competiției din Republica Dominicană, este gata să dea tot ceea ce are mai bun și speră să aibă partea de susținerea celor de acasă. Având în vedere că a participat recent la emisiunea Survivor, ea a adunat o comunitate mare de fani pe care se bazează la orice pas, chiar și acum.
„Bine ai venit, Mellina!”, i-a zis Ilinca Vandici noii concurente, în ediția de seara trecută.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro