Ediția de seara trecută a emisiunii Asia Express a fost una care i-a ținut pe jar pe concurenții acestui sezon. Irina Fodor le-a numărat, la începutul zilei, pietrele pe care au reușit să le strângă pe parcursul ultimei etape din Iordania și deși Emi și Cuza erau pe punctul de avea biletul asigurat către Israel, Estera și Lidia Buble le-au luat-o înainte și au scăpat repede de cursa pentru ultima șansă.
Eliminare surpriză la Asia Express
Celelalte patru echipe formate din băieții de la Noaptea Târziu, Natanticii, soții Petre și Maria Speranța alături de mama sa au plecat în cursa pentru ultima șansă. Fiecare a dat tot ceea ce a avut mai bun și a sperat să fie primul, dar numai două dintre echipe au reușit să își asigure biletul către Israel.
Astfel că Eliza și Cosmin Natanticu împreună cu Adriana Trandafir și Maria Speranța au mai avut de dus la bun sfârșit o probă, pentru a-și asigura locul în concurs.Natanticii s-au descurcat ceva mai bine, iar echipa rivală a fost eliminată din competiție. Niciuna dintre cele două concurente nu a regretat faptul că au pierdut această luptă. Ele s-au bucurat enorm de această experiență, având în vedere că au făcut față cu brio probelor grele din cele nouă etape de până acum.

”Faptul că astăzi am pierdut, nu am pierdut războiul, războiul l-am câștigat încă de la început, atunci când nu am pierdut nici din prima, nici din a doua și uite așa. Câte războaie am câștigat? Nouă! Nu sunt supărată că am ieșit, nu am absolut niciun gând rău”, a declarat echipa eliminată, la Asia Express.
Dacă pe Adriana Trandafir o cunoștea o mulțime de lume înainte de participarea ei la Asia Express, nu putem spune același lucru și despre fiica sa. Maria Speranța a reușit să se facă plăcută pe social media, iar mii de oameni stau zilnic cu ochii pe ea. Pentru oamenii care o iubesc și o susțin a avut și un mesaj, imediat după terminarea ediției de seara trecută.
"Nu am cuvinte sa descriu aceasta experienta, o semifinala splendida dar asa e jocul. Multumim pentru toate mesajele, multumim pentru ganduri, multumim echipei si multumim familiei Asia Express❤️", a scris Maria Speranța, pe Instagram.
Citeste si:Francesco Paglieri vrea să dea lovitura în afaceri. Fostul...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
”Un Crăciun de poveste” pentru vânzările Primark. Care sunt totuși temerile...
Sursa: retail.ro
-
QOOBISS, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Schimbare în sânul Alianței Renault-Nissan: Renault va mai deține doar 15%...
Sursa: wall-street.ro