Patrizia și Francesco Paglieri sunt cei care, din nefericire, nu au mai ajuns să se bucure de frumusețile Iordaniei. Aceștia au fost eliminați de la Asia Express în ultima etapă din Georgia, când mai avea doar un pas către un alt loc plin de povești interesante și peisaje uimitoare care pe celelalte cinci echipe le-au lăsat mască.
Experiența Asia Express le-a schimbat viața
Cei doi foști concurenți ai competiției de la Antena 1 au avut parte de momente extrem de frumoase pe care sunt siguri că nu le vor mai trăi vreodată, dar și cu situații dificile care le-au dat mari bătăi de cap. Patrizia Paglieri a vrut de mai multe ori să renunțe, pentru că simțea că nu mai are putere să ducă probele până la capăt.
Din fericire, fiul ei a sprijinit-o la orice pas și a încurajat-o să meargă mai departe. Recent, ei au mai făcut o serie de dezvăluiri legate de emisiune. Se pare că Asia Express i-a apropiat mult mai tare și i-a făcut să aibă o relație mamă-fiu excelentă. Spre deosebire de ceilalți concurenți, aceștia au avut mai mereu zâmbetul pe buze, ceea ce a fost un mare avantaj pentru ei. Au avut o energie pozitivă pe tot parcursul lor și astfel au reușit să le câștige simpatia celor de acasă, care i-au felicitat pentru tot ce au reușit să realizeze.
''Nu aveam de ales. Noi la început am mers să luptăm cât am putut și era logic că trebuia să o motivez cumva, chiar dacă acum râd când mă uit la ea. Mor de râs când văd cum alerga, dar acolo eram atât de concetrat. Noi acum ne bucurăm mai mult'', a povestit Francesco Paglieni la Observator.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Sustenabilitatea. Ce este și de ce trebuie să devenim sustenabili
Sursa: green.start-up.ro
-
Cine judecă un om se poate înșela, cine iartă nu se înșală niciodată!
Sursa: garbo.ro
-
Jimmy Choo, inspirat de Sailor Moon în noua sa colecție de pantofi. Când va...
Sursa: retail.ro
-
Revolut introduce funcționalitatea Staking, pentru clienții care dețin...
Sursa: futurebanking.ro
-
Ask the Entrepreneur: ce vrei să știi de la Sergiu Neguț, cofondator FintechOS
Sursa: start-up.ro
-
CEO-ul Citroen susține întoarcerea către mașini mai mici și mai distractive
Sursa: wall-street.ro
-
La aniversarea de 25 de ani, „Titanic”, filmul care a scris istorie, este din...
Sursa: kudika.ro