Ediția de seara trecută a emisiunii Asia Express a fost una plină de surprize pentru concurenții rămași în joc. Aceștia au ajuns în Iordania, țara pe care erau nerăbdători să o vadă, dar unde au fost supuși unor probe foarte, foarte grele care le-au dat mari bătăi de cap. Lupta a fost una strânsă, iar Mihai Petre și Elwira au fost cei care s-au situat pe primul loc, aproape ca de fiecare dată.
Maria Speranța i-a oferit un răspuns negativ
Când credeau că au reușit să le vadă pe toate, mărturisirile pe care le-a făcut Adriana Trandafir despre fiica sa i-au lăsat mască pe toți. Se pare că Maria Speranța a fost cerută în căsătorie de către un bărbat din Iordania, care voia să ofere în schimbul ei nici mai mult, nici mai puțin de zece cămile. Concurenta de la Asia Express nu s-a lăsat înduplecată atât de ușor, ci a încercat să negocieze pentru mai mult.
''Mi s-au oferit doar 10 cămile. Am spus că mai negociem după'', a povestit Maria Speranța la Asia Express.
Având în vedere că el nu a fost în stare de mai mult, ea a fost nevoită să îl refuze. Concurenții s-au amuzat copios pe seama mărturisilor sale, mai puțin Lidia Buble. Artista s-a supărat extrem de tare numai gândindu-se că altcineva s-ar putea mărita înainte sa la Asia Express. Încă de la început, ea a specificat faptul că nu vrea să plece acasă nemăritată și a tot făcut glume legate de acest subiect.
''Înaintea mea. Vai! Sunt neagră de supărare acum'', a declarat Lidia Buble.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro