Mario Fresh este un artist cunoscut la noi în țară, ale cărui piese se aud pe toate posturile de radio și care au milioane de vizualizări pe YouTube. Acesta a devenit cunoscut în urmă cu mai mulți ani, după ce Alex Velea l-a luat sub aripa sa și l-a ajutat în carieră. Artistul și-a continuat drumul, chiar și după ce a rupt orice fel de legătură cu iubitul Antoniei, care i-a fost ca un tată. Nu toată lumea a avut același succes răsunător precum al lui.
Surpriză de zile mari pentru sosia lui Mario Fresh
Recent, pe TikTok a apărut un tânăr care a intrat în atenția tuturor, deoarece seamănă leit cu partenerul de viață al Alexiei Eram. Acesta se numește Ștefan este din Craiova, iar până de curând se ocupa cu creșterea a 300 de oi, preferând mai apoi să se concentreze pe școală. Faptul că pare fratele lui Mario Fresh din altă mamă l-a ajutat enorm, iar acum este celebru pe platformă, primind zilnic zeci de comentarii legate de asemănarea dintre el și cunoscutul artist.
"Am început să postez pe Tiktok. Au început să crească urmăritorii. Și acum primesc comentarii de genul: 'Băi, eu nu-mi dau seama dacă e ăla cu oile sau dacă e Mario Fresh'. Am avut 300 de oi, dar nu le mai avem. Era prea multă muncă, eu trebuia să merg la școală, fratele meu mai mic la fel. Am zis să le lăsăm și să ne ocupăm cu altceva.", a povestit Ștefan, în cadrul emisiunii pe care o prezintă Cătălin Măruță.
Invitat în cadrul emisiunii La Măruță, Ștefan a avut o surpriză de zile mari. L-a cunoscut pe Mario Fresh, a primit un cadou din partea lui și, de asemenea, a cântat alături de el refrenul piesei „Solo”, demonstrând că are o voce aproape la fel de bună precum cea a cântărețului. Tânărul din Craiova visează să se lanseze în muzică, dar nu are posibilități financiare, așa că iubitul Alexiei Eram a promis că îl va lua la studio.
"Frate, te-am găsit, nu pot să cred! Acum o să mergem la studio, gata! Nu mai scapă de mine. Stă cu mine astăzi, gata. Dacă tot am venit să îi fac surpriză, rămâne cu mine. Vedem, încercăm (n.r. dacă vor înregistra o melodie împreună).", a zis Mario Freh, după ce și-a cunoscut sosia.
Citeste si:Mutarea surprinzătoare a lui Mario Fresh după despărțirea de Alexia...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Top 5 destinații exotice pentru sezonul de iarnă 2025-2026: Cât te costă o...
Sursa: kudika.ro