Adriana Bahmuțeanu a reușit să demonstreze de-a lungul timpului faptul că este o femeie puternică, dar numai ea știe prin câte momente grele a trecut până a devenit cine este astăzi. Fosta parteneră de viață a lui Silviu Prigoană a fost invitată în cadrul emisiunii în Oglindă, de pe canalul de YouTube, theXclusive, unde a făcut mărturisiri cutremurătoare despre trectulul ei.

Bruneta a copilărit într-un cartiet muncitorexc, în Pantelimon, unde violența domestică era un lucru obișnuit. A crescut într-o familie simplă cu niște părinți care nu aveau prea multe posibilități financiare, dar nici nu erau săraci lipiți pământului. Au trăit cu toții niște vremuri tulburi, iar după ce a mers pentru prima dată la școală, a început calvarul pentru ea.

Cum a fost copilăria vedetei

Vedeta era agresată de învățătoare, dar mama ei nu avea nici cea mai mică idee despre ceea ce se petrecea la școală. La vremea aceea, violența nu era pedepsită ca acum, iar cei mici aveau serios de suferit și rămâneau marcați de momentele pe care le trăiau.

"M-am împăcat cu trecutul meu. Am depășit momente destul de dificile din viața mea, inclusiv din copilărie. Copilăria mea a fost cu cheia de gât, cum se spune. Am crescut într-un cartier muncitoresc, în Pantelimon, unde bătăile erau la ordinea zilei, unde violența domestică era, la fel, la ordinea zilei. Am crescut într-o familie care a avut o condiție sub medie, părinții mei nu erau bogați, dar nici de o sărăcie lucie. Ne era greu. Eu am intrat la școală la 6 ani și un pic. Mama n-a știut că învățătoarea mă bătea și mă trăgea de păr, mă bătea cu linia la palmă, decât târziu. Pe vremea aia violența nu era pedepsită ca acum. La mine în casă a fost iubire cam atât cât a fost în multe familii din România, în care era mai multă tristețe, decât iubire. Nu pot să zic că am trăit într-o familie fericită și foarte iubitoare. Mama a avut foarte mare grijă de noi și ne-a iubit, și pe mine și pe sora mea. A fost și este în continuare o mamă din aceea care și-ar da și viața pentru copii.", a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru În Oglindă.

La un moment dat, Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre tatăl ei care venea mai tot timpul stresat de la locul de muncă și care era un bărbat rece, sobru și distant. Cel mai dureros a fost pentru ea, când la vârsta de 20 de ani, părintele său i-a mărturisit că el nu își dorea copii, singura lui dorință fiind aceea de a se căsători.

"Tata avea un job mai greu. Era un fel de șef de birou la fabrică și venea foarte stresat. Era mai distant cu noi, mai sobru, mai rece. Mai critic. Tata mi-a spus când m-am făcut mare, pe la 20 și ceva de ani, că el, de fapt, nu și-a dorit copii. El își dorea doar să se căsătorească, pentru că astea erau normele sociale. El, în sufletul lui, nu și-a dorit copii. Și-ar fi dorit să călătorească, să nu aibă obligații, să aibă o nevastă cu care să se distreze și cam atât. Cred că la un moment dat îl apăsau problemele astea, ale vieții.", a mai zis ea.

Citeste si:
Andreea Tonciu, dezvăluiri șocante. Și-a împins prietena de la etaj
Andreea Tonciu, dezvăluiri...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Noiembrie 2021 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.