Ziua de 26 octombrie este una extrem de importantă pentru Gabriela Cristea și pentru întreaga ei familie. Vedeta împlinește astăzi frumoasa vârstă de 47 de ani, dar are parte de o aniversare atipică, în izolare. Vedeta a fost confirmată pozitiv cu COVID-19 și mai are câteva zile de stat în casă, așa că nu se va putea bucura din plin de ziua sa.
La mulți ani, Gabriela Cristea!
În alți ani, cel mai probabil, ea și soțul său ar fi dat o petrecere de zile mari în cinstea sărbăritei sau ar fi mers într-o vacanță numai ei doi sau, cine știe, alături de fiicele lor. Ei bine, de această dată, Gabriela Cristea trebuie să rămână în casă, pentru a nu-i infecta și pe alții. Va petrece în confortul propriei case, așa cum nu a mai făcut-o până acum.
Fanii săi, familia, dar și soțul său au avut grijă să o facă să se simtă o femeie iubită încă de la primele ore ale zile. Deși a primit sute de mesaje și de comentarii, cel mai frumos a venit din partea lui Tavi Clonda. Artistul a postat mai multe imagini în care apărea în companiei partenerei sale de viață, iar în dreptul lor a adăugat câteva rânduri de-a dreptul emoționante. Tavi Clonda a reușit să îi demonstreze și de această dată, că este cea mai importantă femeie din viața lui.
„Azi e ziua sotiei mele, Gabriela! Iti multumesc, iubita mea ,pentru ca mi-ai transformat toate visurile in realitate, am o sotie exact asa cum mi-am dorit si 2 copii dupa sufletul nostru! Sa fii sanatoasa, (pentru ca iubita esti) si sa ti se indeplineasca toate dorintele alaturi de noi si de toti cei care te iubesc! Pozele din postare arata o parte din calatoria in 2, apoi in 3 si apoi in 4 si stai sa vezi ce mai urmeaza!🤗✌🏼🙏🏻swipe left!👈 La muuuulti Ani, dragostea mea!!!”, este mesajul pe care i l-a transmis Tavi Clonda soției sale, pe Instagram.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Muzeul bucureștean în care învățăm despre cum afectăm mediul și clima
Sursa: green.start-up.ro
-
Zara a început să taxeze retururile online ale clienților
Sursa: retail.ro
-
Iulia Malioukis, Horvath: „2023, marcat de precauție în sistemul bancar”
Sursa: futurebanking.ro
-
Cele mai frumoase citate despre luna ianuarie
Sursa: garbo.ro
-
Săptămâna 30 de sarcină: dezvoltarea intrauterină a bebelușului și simptomele...
Sursa: kudika.ro
-
Nestle se pregătește pentru o nouă creștere a prețului produselor sale
Sursa: wall-street.ro