George Burcea a primit, în urmă cu ceva timp, propunerea de a face parte dintr-o producție de anvergură pregătită de Netflix și regizată de Tim Burton. În cadrul acesteia va juca alături de nume mari de la Hollywood, printre care se află frumoasa actriță Catherine Zeta-Jones, dar și Luis Guzman. Mereu și-a dorit acest lucru, dar nu și-a imaginat că visul i se va îndeplini. 

George Burcea a primit rolul vieții sale

Partenerul de viață al Viviane Sposub va juca rolul lui Lurch, servitorul ușor lugubru al familiei Addams. Acesta este nevoit să prezinte viața familiei din perspectiva lui Wednesday Addams și o vede ca pe o mare provocare pentru el. Este extrem de fericit că i s-a oferit această șansă, iar recent a dat câteva declarații despre cum a reușit să obțină acest rol, dar și despre colega lui de platou, Catherine Zeta-Jones.

„Să joc alături de Catherine Zeta-Jones este ceva unic. Eu visam să joc în America lângă actori mari, dar niciodată nu mi-am imaginat că ea va fi primul nume imens care-mi va fi coleg de platou. (…) Atât Catherine Zeta-Jones, cât și Luis Guzman sunt extraordinari pe set. Oamenii știu ce fac, le place ceea ce fac și sunt megaprofesioniști. Să știți că și Catherine mănâncă, respiră, repetă cu colegii, râde, merge la make-up… Adică face tot ceea ce un actor profi este nevoit să facă pentru a-și atinge scopul propus”, a declarat George Burcea, pentru fanatik.ro.

Despre celebra actriță și despre Luiz Guzman și-a făcut o părere foarte bună. A dezvăluit despre aceștia că sunt extraordinari pe set, că știu ce au de făcut și că se vede că le place enorm meseria pe care au ales să o practice. Sunt niște profesioniști, din punctul lui de vedere, și fac lucrurile ca la carte.

„Am avut o probă la agenție, cu directoarea de casting, apoi după o lună, cred, am fost chemat de către Tim (Burton, n. red.), la Buftea, pentru a mă vedea live și a discuta despre personaj. Dacă mergi pregătit, unii regizori nu au nevoie de mai mult de două întâlniri până când să se decidă că tu ești alesul. Agenția m-a propus pe Lurch, iar în ziua când am mers la casting, eram 100% convins că acesta va fi rolul meu. Eram îmbrăcat precum Lurch, bărbierit ca el și bineînțeles cu personajul destul de bine studiat. Dintre toți colegii actori pe care-i știu, sincer vă spun că nu văd altul mai potrivit pe Lurch decât sunt eu”, a mai spus George Burcea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Octombrie 2021 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.